
Orchestra „Rapsodia Bihoreană”, coordonată de dirijorul Liviu Buțiu, a reprezentat cu succes județul Bihor la prima ediție a Festivalului-Concurs Național „Trecui aseară prin codru”, desfășurat în 18 martie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare.
Ansamblul bihorean a asigurat acompaniamentul artistic al evenimentului, participarea fiind posibilă în urma unui parteneriat între Centrul de Cultură al Județului Bihor și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
Directorul și dirijorul orchestrei, Liviu Buțiu, a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile culturale din cele două județe și legătura strânsă prin tradițiile comune. Acesta a amintit și de prezențe anterioare ale orchestrei la Satu Mare, unde publicul a primit de fiecare dată artiștii bihoreni cu entuziasm.
Festivalul a reunit 10 tineri interpreți de muzică populară din întreaga țară, dar și invitați speciali, într-un eveniment dedicat promovării folclorului autentic românesc.
Județul Bihor a fost reprezentat și de tânăra interpretă Minodora Băican, elevă a Școala de Arte Francisc Hubic Oradea, care a obținut un premiu special. Din juriu a făcut parte și profesoara de canto popular Antonela Ferche-Buțiu, aceasta susținând totodată și un moment artistic în cadrul evenimentului.
Participarea orchestrei „Rapsodia Bihoreană” confirmă încă o dată prestigiul de care se bucură la nivel național, fiind apreciată pentru calitatea actului artistic și pentru contribuția la promovarea tradițiilor autentice din Bihor.




