Orădenii mai au câteva zile pentru plata impozitelor locale. Ce se întâmplă după 30 septembrie

30 septembrie este ultima zi în care orădenii își pot achita, fără majorări de întârziere, impozitele și taxele locale aferente celei de-a doua jumătăți a anului 2026. Primăria Oradea le recomandă contribuabililor să își achite obligațiile din timp și să folosească, acolo unde este posibil, variantele de plată online.

Direcția Economică din cadrul Primăriei Oradea le reamintește persoanelor fizice și juridice că 30 septembrie 2026 este termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente semestrului al II-lea.

Sunt vizate, între altele, obligațiile fiscale pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport.

Cei care nu își achită impozitele până la termenul scadent vor suporta majorări de întârziere. Potrivit Primăriei Oradea, acestea sunt de 1% din cuantumul impozitului neachitat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere, calculate începând cu ziua următoare scadenței și până la achitarea integrală a datoriei.

Impozitele pot fi plătite și online

Pentru a evita deplasarea la ghișee și eventualele aglomerații din ultimele zile, contribuabilii au la dispoziție mai multe modalități de plată.

Una dintre variante este Ghișeul Online de pe site-ul Primăriei Oradea, unde persoanele fizice pot accesa serviciul pe baza CNP-ului, iar persoanele juridice pe baza codului fiscal. Plata se poate face cu cardul, fără comision.

Taxele și impozitele locale pot fi achitate fără comision și prin platforma ghiseul.ro. O altă variantă este aplicația MobilePay, destinată dispozitivelor mobile cu sistem de operare Android, prin care pot fi achitate obligațiile fiscale locale și anumite amenzi.

Plata se poate face și la ghișee sau prin parteneri

Cei care preferă plata fizică pot achita impozitele în numerar sau cu cardul la ghișeele 21-27 din Sala Ghișeelor a Primăriei Oradea, din Piața Unirii nr. 1.

Există și posibilitatea plății prin automatele SelfPay, disponibile în mai multe locații din țară.

De asemenea, taxele și impozitele locale pot fi achitate la anumite unități ale Poștei Române din Oradea:

  • Piața Unirii nr. 1 – ghișeul nr. 7 din Sala Ghișeelor;
  • strada Roman Ciorogariu nr. 12 – Oficiul Poștal nr. 1;
  • strada Piața București nr. 3 – Oficiul Poștal nr. 2;
  • strada Jules Cazaban nr. 34 – Oficiul Poștal nr. 7;
  • Bulevardul Dacia nr. 110 – Oficiul Poștal nr. 9;
  • strada Dimitrie Cantemir nr. 85 – Oficiul Poștal nr. 10.

Impozitele pot fi achitate și prin ordin de plată sau foaie de vărsământ, la orice bancă. În acest caz, contribuabilii trebuie să treacă pe documentele de plată datele de identificare ale Municipiului Oradea, inclusiv CUI-ul 4230487, denumirea impozitului și contul IBAN corespunzător, precum și datele de identificare ale contribuabilului.

Primăria Oradea recomandă achitarea obligațiilor fiscale înainte de expirarea termenului de 30 septembrie, pentru evitarea majorărilor și a aglomerației la ghișee.

Distribuie