Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
oct. 12, 2024 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 789 vizualizari
Astăzi, Oradea a sărbătorit Ziua Orașului, un eveniment deosebit care a adus laolaltă locuitorii orașului și oficialități, pentru a marca momentele istorice semnificative care au modelat identitatea acestei comunități. Manifestările, care au început cu premierea elevilor și profesorilor merituoși la Filarmonica de Stat Oradea, au continuat cu ședința festivă a Consiliului Local Oradea, desfășurată în Sala Mare a Primăriei.
La acest eveniment au participat primarul Florin Birta, viceprimarii Antonia Nica și Teofil Filimon, secretarul general al municipiului, Eugenia Borbei, consilierii locali, alături de invitați speciali, istorici și alte personalități marcante ale orașului.
În cadrul ședinței festive, primarul Florin Birta a ținut un discurs în care a subliniat importanța zilei de 12 octombrie în istoria Oradiei, referindu-se la două momente cheie: semnarea Declarației de la Oradea, pe 12 octombrie 1918, și eliberarea orașului de sub ocupația horthystă, pe 12 octombrie 1944.
În deschiderea ședinței festive, primarul Florin Birta a adresat un mesaj de mulțumire consilierilor locali: „Aceasta este ultima ședință de Consiliu Local în această formulă și vreau să mulțumesc consilierilor locali cu care am colaborat în acest mandat. Fără sprijinul lor nu reușeam să realizăm toate proiectele pe care le-am implementat. Pentru că ne apropiem de constituirea noului Consiliu Local am invitat la această ședință și viitorii consilieri locali, cărora doresc să le mulțumesc de pe acum pentru susținerea pe care sunt convins că ne-o vor acorda, pentru ca împreună să facem ceea ce trebuie pentru comunitatea noastră. Totodată, mulțumesc tuturor instituțiilor cu care am colaborat ca primar în acești patru ani.”
Acesta a subliniat că viitorul orașului este asigurat atâta timp cât avem tineri cu rezultate deosebite la învățătură, ei urmând să devină profesioniștii de mâine: „Mulțumesc încă o dată elevilor premiați azi, peste 300 de elevi și 150 de profesori care s-au ocupat de pregătirea lor, pentru că acești tineri sunt ambasadorii orașului Oradea. Ne mândrim cu ei și sunt sigur că ne vom putea baza pe ei în viitor.”
Primarul Florin Birta a vorbit apoi despre semnificația acestei zile pentru comunitatea orădeană, subliniind curajul și viziunea liderilor români care au făcut posibilă realizarea Marii Uniri: „12 octombrie este o zi importantă pentru Oradea. La 12 octombrie 1918, nu departe de noi, în casa doctorului Aurel Lazăr, conducătorii românilor din Transilvania au semnat Declarația de la Oradea, act care a stat la baza Marii Uniri. Apoi, 12 octombrie 1944, ziua eliberării orașului nostru de sub dominația horthystă, a reprezentat un moment de speranță pentru Oradea și bineînțeles inclusiv pentru țară. Nu trebuie să uităm aceste date istorice, nu putem să uităm ce au făcut înaintașii noștri pentru țară. Cred că trebuie să ne bazăm în continuare pe acele principii pe care ei le-au avut: corectitudine, moralitate, putere de muncă. La mulți ani, Oradea!”
Discursul primarului a fost urmat de o expunere istorică detaliată susținută de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, de la Universitatea din Oradea. Acesta a vorbit despre contextul istoric al semnării Declarației de la Oradea, subliniind rolul crucial al liderilor locali în realizarea Marii Uniri. De asemenea, a evidențiat semnificația eliberării orașului în 1944, arătând modul în care aceste evenimente au influențat identitatea și dezvoltarea Oradiei de-a lungul timpului. „Aceste momente solemne, precum cel de azi, ne demonstrează încă o dată că istoria e foarte importantă pentru identitatea unei națiuni, iar aceste momente sunt probe că istoria determină consolidarea și fortificarea identității naționale”, a spus Sorin Șipoș.
Ceremonial militar-religios și depuneri de coroane
După ședința festivă din Sala Mare a Primăriei, manifestările dedicate Zilei Orașului au continuat în Piața Unirii, unde a avut loc un ceremonial militar-religios. Acesta a inclus oficierea unui Te Deum de către episcopul ortodox P.S. Sofronie Drincec.
Primarul Florin Birta a luat apoi cuvântul, adresându-se tuturor orădenilor:
„Astăzi, ne aflăm în această piață istorică nu doar pentru a rememora trecutul, ci și pentru a reflecta asupra prezentului și viitorului Oradiei. Orașul nostru, cunoscut astăzi pentru dinamismul său, pentru dezvoltarea sa accelerată și pentru spiritul său de inovație, își trage forța din acele acte de curaj și viziune de la 1918 și 1944. Transformările recente ale orașului, de la infrastructura modernizată până la proiectele de inovație urbană și colaborarea cu comunitatea locală, sunt rezultatul acelei voințe de unitate și progres care a început în 1918 și a fost reafirmată în 1944. La mulți ani, Oradea! La mulți ani, orădeni!”
În continuare, a urmat discursul directorului Muzeului Țării Crișurilor, Gabriel Moisa, decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității Oradea. Ideea centrală a discursului său a fost aceea a unității și a înfăptuirii lucrurilor mărețe „doar împreună”. Acesta a vorbit despre contribuția orașului Oradea în contextul național, evidențiind rolul său de centru al luptei pentru unitate și independență.
La finalul ceremonialului, coroane și jerbe de flori au fost depuse la statuia Regelui Ferdinand. Defilarea detașamentului de onoare și muzica militară au încheiat festivitatea într-o notă solemnă și festivă.
Continuarea manifestărilor
Ziua Oradiei a continuat cu manifestări și la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” și la statuia acestuia de pe strada cu același nume, unde istoricul Radu Românașu a vorbit despre semnificația Declarației de la Oradea și despre contribuția lui Aurel Lazăr la înfăptuirea Marii Uniri. Profesorul Românașu a subliniat că „momentul 12 octombrie 1918 a fost o continuare firească a altor momente istorice care au marcat lupta românilor pentru autodeterminare și dreptate socială.”
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 12, 2024 0
dec. 11, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!