Oradea, gazda unui eveniment strategic pentru cercetare și inovare în Regiunea Nord-Vest

Municipiul Oradea a găzduit, pe 28 aprilie, un eveniment dedicat dezvoltării ecosistemului de cercetare și inovare în Regiunea Nord-Vest, reuniune care a adus împreună reprezentanți ai administrației publice, ai instituțiilor de cercetare și ai mediului economic.

Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea și s-a desfășurat la sediul Primăriei Oradea, în Sala Traian Moșoiu.

Mesaje strategice pentru dezvoltarea regională

Deschiderea evenimentului a avut loc în cadrul unei sesiuni plenare, în care au fost prezentate direcțiile strategice privind dezvoltarea cercetării și inovării la nivel regional.

Au susținut intervenții oficiale viceprimarul municipiului Oradea, Teofil Filimon, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, precum și directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloș.

Discuțiile au evidențiat importanța colaborării dintre administrația publică, mediul academic și sectorul privat, precum și necesitatea dezvoltării unor mecanisme eficiente de transfer tehnologic și inovare.

Accent pe transfer tehnologic și infrastructuri de inovare

Pe parcursul evenimentului au fost organizate sesiuni tehnice dedicate dezvoltării capacității de cercetare, instrumentelor de inovare și prezentării institutelor naționale de cercetare-dezvoltare.

Totodată, reprezentanții mediului economic și ai parcurilor de specializare inteligentă au participat la dialoguri aplicate, menite să identifice oportunități concrete de colaborare și investiții.

Vizită la Parcul de Specializare Inteligentă Aleșd

În a doua zi a programului, participanții urmează să efectueze o vizită de lucru la Parcul de Specializare Inteligentă Aleșd, unde vor fi prezentate infrastructura și potențialul de dezvoltare al acestui tip de investiții strategice pentru regiune.

Oradea mizează pe inovare și infrastructuri moderne

La nivel local, municipiul Oradea își consolidează direcția de dezvoltare economică prin investiții în infrastructuri dedicate inovării, urmând să dezvolte două parcuri de specializare inteligentă finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Cele două proiecte vor fi amplasate în zona viitorului drum expres Oradea–Arad, cu acces din DJ 797, și pe strada Corneliu Baba, fiecare incluzând câte 16 parcele destinate concesionării.

Aceste viitoare hub-uri vor sprijini activități de cercetare, inovare și transfer tehnologic, contribuind la atragerea companiilor cu valoare adăugată ridicată și la creșterea economică a zonei.

Investițiile se adaugă ecosistemului deja dezvoltat prin proiecte precum incubatorul de afaceri de pe strada Louis Pasteur, centrul intermodal din Calea Borșului și Parcul Industrial Eurobusiness nr. 1, consolidând poziția Oradiei ca pol regional de dezvoltare economică și inovare.

Distribuie