Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
dec. 08, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2616 vizualizari
Un grup de orădeni se află în atenția poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) pentru evaziune fiscală printr-un business de piese auto. Potrivit IPJ Bihor, ieri (7 decembrie) au fost efectuate 9 percheziții domiciliare la şase cetățeni din Oradea, respectivii fiind bănuiți de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice îi bănuiesc pe aceştia că şi-ar desfășura activitatea fără îndeplinirea condițiilor legale. Cei şase orădeni sunt bănuiţi că în perioada 2015 – 2016, ar fi comercializat piese auto second hand, rezultate din dezmembrări, deşi nu erau deţinători de societăţi comerciale şi fără a declara veniturile realizate astfel în calitate de persoană fizică, expunând și promovând produsele respective pe diferite site-uri de comerț online”, spune subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției bihorene.
În ziua perchezițiilor au fost ridicate în vederea cercetării diverse înscrisuri şi au fost identificate două autoturisme avariate, opt caroserii și componente auto, în valoare de peste 50.000 lei, provenite din dezmembrări.
Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru stabilirea prejudiciul total provocat bugetului consolidat al statului, în vederea recuperării integrale a acestuia.
foto – pentru ilustrare (sursa: dezmembrariromania.ro)
mart. 11, 2025 0
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0