Oradea devine capitala excelenței în istorie: 350 de elevi participă la Olimpiada Națională, ediția a XLIX-a

Județul Bihor se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente educaționale ale anului. În perioada 15–18 aprilie 2026, municipiul Oradea va fi gazda etapei naționale a Olimpiadei de Istorie, ediția a XLIX-a, competiție care reunește 350 de elevi de gimnaziu și liceu din toate județele țării și din municipiul București.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Bihor, și aduce la Oradea cei mai buni tineri pasionați de istorie, alături de un amplu corp didactic format din 32 de profesori ai Comisiei Centrale și 46 de cadre didactice însoțitoare.

Deschiderea oficială la Teatrul „Regina Maria”

Olimpiada va debuta oficial miercuri, 15 aprilie, de la ora 16:30, printr-o festivitate de deschidere găzduită de Teatrul „Regina Maria” din Oradea.

Momentul central al competiției, proba scrisă, se va desfășura joi, 16 aprilie, la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, instituție care are și rol de partener strategic al evenimentului.

Program cultural dedicat participanților

Pe lângă probele de concurs, organizatorii au pregătit un program cultural complex, menit să evidențieze patrimoniul istoric și arhitectural al Oradiei, supranumită „Capitala Art Nouveau”.

Elevii vor vizita obiective emblematice precum Muzeul Țării Crișurilor, Piața Unirii, Biserica cu Lună, Casa Darvas–La Roche și palatele Secession de pe Calea Republicii. De asemenea, aceștia vor explora Cetatea Oradea, un simbol istoric important al regiunii și al Europei Centrale.

Programul include și o componentă cultural-artistică, prin vizionarea piesei de teatru „ESCU”, pusă în scenă de Trupa „Iosif Vulcan”, oferind participanților o experiență completă în inima orașului.

Festivitatea de premiere, la Filarmonica de Stat Oradea

Competiția se va încheia sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 10:00, cu festivitatea de premiere, care va avea loc la Filarmonica de Stat Oradea.

Oradea, gazdă a excelenței academice

Găzduirea celei de-a 49-a ediții a Olimpiadei Naționale de Istorie reprezintă o confirmare a prestigiului educațional al județului Bihor și o oportunitate pentru tinerii participanți de a descoperi un oraș care își valorifică patrimoniul istoric și cultural.

Evenimentul este posibil datorită colaborării dintre numeroase instituții și parteneri locali, între care Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Visit Oradea, Agenția de Management al Destinației Bihor, Universitatea din Oradea, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Liceul Teologic Penticostal „Betel”, Asociația de părinți „Eminesciana”, OTL SA, Editurile Litera și Corint.

Distribuie