Oradea a inaugurat noua unitate de cogenerare de înaltă eficiență, investiție strategică pentru modernizarea sistemului de termoficare

Municipiul Oradea a inaugurat proiectul „Unitate de producție cogenerare de înaltă eficiență pentru înlocuirea blocului 1 existent”, o investiție majoră destinată modernizării și eficientizării sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.

Evenimentul a fost marcat printr-o conferință de presă la care au participat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, directorul Termoficare Oradea, Călin Ungur, directorul DMPFI, Marius Moș, precum și reprezentantul constructorului LOIAL IMPEX SRL, Ionel Stolnicu.

Primarul Florin Birta a subliniat că Oradea deține un sistem integrat de termoficare, un model rar la nivel național, în care municipalitatea gestionează producția, transportul și distribuția energiei termice. Acesta a arătat că investițiile realizate până în prezent în acest sistem se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro, urmând să depășească 350 de milioane de euro prin proiectele aflate în derulare și în pregătire.

„Avem un sistem integrat de termoficare, bine pus la punct, în care am investit până în prezent aproximativ 250 de milioane de euro”, a declarat edilul, subliniind că noua investiție, în valoare de circa 47 de milioane de euro, reprezintă un pas important în modernizarea completă a componentei de producție a energiei termice.

Primarul a precizat, totodată, că vechiul CET va intra în proces de dezafectare, odată cu finalizarea noilor capacități de producție, care permit și generarea de energie electrică. Acesta a evidențiat și performanțele actuale ale sistemului local, inclusiv reducerea pierderilor din rețea la aproximativ 22–23% și scăderea semnificativă a emisiilor de CO₂.

Ministrul Cseke Attila a apreciat investiția ca fiind una cu impact major asupra eficienței energetice și a protecției mediului, subliniind că aceasta va contribui la creșterea siguranței pentru cetățeni și se va amortiza în aproximativ șapte ani, datorită consumului redus de combustibil.

„Oradea este printre cele mai retehnologizate municipii din România și reprezintă un exemplu pentru celelalte orașe”, a declarat ministrul, evidențiind importanța parteneriatului dintre administrația locală și Guvern.

Reprezentantul constructorului, Ioan Stolnicu, a apreciat colaborarea cu autoritățile locale și operatorul de termoficare, subliniind eficiența derulării proiectului și profesionalismul echipelor implicate.

Noua unitate de cogenerare face parte din programul guvernamental „Termoficare” 2019–2027 și a presupus înlocuirea Grupului 1, aflat în funcțiune din 1966, cu instalații moderne de producere a energiei termice și electrice. Investiția include două cazane de apă fierbinte, patru motoare de cogenerare de înaltă eficiență și lucrări de demolare a infrastructurii vechi.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de peste 235 de milioane de lei, din care 85% reprezintă contribuția Ministerului Dezvoltării, iar 15% contribuția Municipiului Oradea.

Prin această investiție, Oradea continuă procesul de modernizare a infrastructurii de termoficare, consolidând un sistem mai eficient, mai sigur și mai sustenabil pentru locuitori.

Distribuie