
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au descoperit opt biciclete electrice susceptibile a fi furate, în timpul unui control desfășurat pe autostrada A3, pe sensul de intrare în România.
Controlul a avut loc luni, 3 august, când oamenii legii au oprit o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de un cetățean român în vârstă de 37 de ani. În compartimentul destinat transportului de marfă au fost găsite opt biciclete electrice, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au stabilit că bicicletele figurau ca bunuri căutate pentru confiscare, în baza unei alerte introduse de autoritățile din Austria.
Valoarea totală estimată a bicicletelor este de aproximativ 20.000 de euro. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar conducătorul auto a fost dus la sediul Poliției de Frontieră pentru verificări suplimentare.
În acest caz, polițiștii au început cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La finalizarea anchetei urmează să fie stabilite măsurile legale care se impun.




