Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 12, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2549 vizualizari
Din nou scene de film de acțiune în Municipiul Oradea, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al Poliției. Aventura a ajuns până la faza folosirii armamentului din dotare de către angajatul IPJ Bihor. Evenimentul a avut loc miercuri, 11 noiembrie, și a început în zona Decebal.
Cum șoferul şi-a continuat deplasarea, deși a fost semnalizat să oprească, „poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia în trafic cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, l-au somat în repetate rânduri prin portavoce să oprească, moment în care acesta a accelerat şi şi-a continuat deplasarea”, relatează subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliției. În cele din urmă, mașina urmărită a fost blocată în trafic, pe strada Constantin Brâncoveanu. Dar, nici așa, șoferul nu s-a liniștit. Împreună cu pasagera din autoturism, bărbatul a coborât și a fugit. „Poliţiştii orădeni i-au somat verbal să se oprească, iar întrucât nu s-au conformat, i-au somat din nou, iar apoi au executat un foc de avertisment în plan vertical, moment în care persoanele în cauză s-au oprit, fiind imobilizate”, mai spune Alina Dinu.
Oamenii legii l-au identificat pe „rebel”: este vorba despre un cetățean în vârstă de 35 de ani, din comuna Frăsinet, judeţul Călăraşi. Acesta a încercat să scape de autorități pentru că avea suspendat dreptul de a conducea autovehicule pe drumurile publice. Cel în cauză are acum dosar penal pe numele său, iar Poliția Rutieră va continua cercetările.
sept. 01, 2017 0
aug. 29, 2017 0
aug. 11, 2017 0
aug. 11, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0