
Elevii bihoreni calificați la etapa națională a Olimpiadei de Chimie participă, în această perioadă, la sesiuni intensive de pregătire organizate în laboratoarele Universitatea din Oradea, cu sprijinul cadrelor didactice din cadrul Departamentului de Chimie.
Programul este coordonat de Facultatea de Informatică și Științe și vizează consolidarea cunoștințelor practice necesare pentru probele experimentale ale competiției. Astfel, elevii participă la activități aplicate de analiză chimică calitativă, analiză chimică cantitativă volumetrică și cromatografie, sub îndrumarea unor cadre didactice specializate.
Sesiunile se desfășoară în laboratoarele universității și au rolul de a completa pregătirea teoretică a elevilor, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale de lucru în laborator și de a se familiariza cu tehnici moderne utilizate în cercetarea chimică.
„Aceste activități sunt gândite pentru a completa pregătirea teoretică a elevilor, oferindu-le posibilitatea de a-și dezvolta abilități esențiale de lucru în laborator. Totodată, participanții au ocazia să se familiarizeze cu tehnici și echipamente utilizate în cercetarea chimică modernă”, a declarat Alexandrina Fodor, directorul Departamentului de Chimie.
Potrivit acesteia, programul contribuie nu doar la obținerea unor rezultate bune la competițiile școlare, ci și la orientarea elevilor către o carieră în domenii științifice, reprezentând totodată un sprijin pentru cei care își doresc să urmeze studii universitare de profil.
Prin aceste inițiative, Universitatea din Oradea își reafirmă implicarea în susținerea performanței academice și în formarea viitoarelor generații de specialiști în domeniul chimiei.




