Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 20, 2017 Florin Coman Actualitate 2 3692 vizualizari
Absolvenţii informaticieni pot încerca să se angajeze într-un loc în care cu siguranţă vor avea ce face. Serviciul Teritorial Oradea al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) angajează oameni. Se caută grefieri informaticieni. Adică IT-işti. Inclusiv pentru Oradea. Iată condiţiile: cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu, să nu fie persoane cu antecedente penale, cu cazier fiscal şi să se bucure de o bună reputaţie. De asemenea, DIICOT cere ca persoanele care vor să devină grefieri informaticieni să cunoască (bine) limba română, să fie apte din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, dar şi să aibă studii superioare de specialitate în domeniul informatic, automatic, cibernetic, matematic, electronic sau electrotehnic. Procurorii DIICOT precizează că „această condiţie se consideră îndeplinită şi de către absolvenţii de studii superioare în domeniul tehnic sau economic care au urmat, în timpul studiilor universitare sau postuniversitare, cursuri de informatică, cu avizul compartimentului informatic din cadrul Direcţiei”. Concursul va avea loc începând cu data de 15 mai 2017, de la ora 10, la sediul DIICOT din Bucureşti (Calea Griviţei nr. 24, sector 1) şi constă în susţinerea unei probe scrise şi a unei probe practice.
foto – FAN
iun. 08, 2024 0
feb. 22, 2024 0
nov. 15, 2023 0
feb. 09, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
INCOMPETENTA DIICOT ORADEA SI POLITIA BIHOR INCURAJAZA INFRACTIONALITATEA
CUM ? SIMPLU !!
DE CURAND AM AVUT PARTE DE CEA MAI HHALUCINANTA DECIZIE DATA DE CATRE CHIAR AUTORITATILE INALT-PREAMARITE CARE SE LAUDA CA ” LUPTA ” IMPOTRIVA INFRACTIONALITATII !!
DE FAPT, TOCMAI DIICOT ORADEA INCURAJAZA FURTURILE DE [E CARDURI SI INFRACTIONALITATEA INFORMATICA
INCOMPETENTA ACESTOR NEMERNICI CARE DUPA 10 LUNI DE INVESTIGATII AU LUAT DECIZIA FINALA : ” SUMA ESTE PREA MICA SI NU CONSTITUIE O PAGUBA PUBLICA ” ~! 2. NU AM PUTUT GASI NICI O URMA DE INFFRACTOR ( macar ca infractorul timp de 3 luni de zile a interogat cardu din 2 in doua zile in mod ffoarte atent si regulat „) chiar si la un bancomat din Cluj ajungand cu cardul ffurat !!
cardul a fost clonat iar infractionaliutatea din oradea este sustinuta chiar de catre : ” politie si diicot ” !
am eu grija de baza de date a lor firar ai dreaq de nemernici si nenorociti !!
va umplu tara de attack B daca nu mi dati inapoi banii firati ai dreaq cu ciine va facut cacati de oameni
toti banii furati au fost luati din banca transilvania de la gara centrala !!
incheiati orice activitatea cu acea banca de blestemati !!!