Actualizat noiembrie 14th, 2024 1:23 PM
oct. 24, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 171 vizualizari
La sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea a avut loc, ieri, 23 octombrie, o nouă întâlnire din cadrului Programului ”Agenda familiei”, program gratuit, de suport psihologic și educațional, inițiat în anul 2022 de instituția noastră. Acesta se adresează tuturor părinților și bunicilor care își doresc o relație mai bună cu copiii lor, care recunosc atunci când greșesc sau care observă că metodele lor de până acum nu au funcționat sau pentru acei părinți care pur și simplu își doresc o îmbunătățire în relația dintre ei și copiii lor.
La seminar au participat peste 30 de persoane, părinți și bunici, dornici ”să crească” în această meserie de părinte, care au apreciat inițiativa noastră de a le oferi suport.
Întâlnirea a fost susținută de doamna Bradea Adela Claudia, psiholog în cadrul Serviciului Protecția Copilului, care le-a vorbit părinților despre o perspectivă de abordare ”supraviețuire-dezvoltare armonioasă” asupra parentingului, perspectivă ce aduce în prim plan o realitate inerentă, aceea că uneori avem nevoie de o direcție clară înspre cum ne dorim să crească copiii noștri dar și o modalitate de a reacționa la anumite provocări zilnice care să pună în valoare relația cu copilul și în aceeași măsură să o consolideze.
Părinții au descoperit că nu trebuie să creeze sau să organizeze ceva deosebit pentru a-l ajuta pe copil să se dezvolte, ci pur și simplu să se folosească de toate acele interacțiuni, fie pozitive sau negative, fericite sau conflictuale, cum ar fi cearta între frați sau chiar cu părintele și să profite de acestea, folosind toate aceste momente ca pe niște instrumente de educație.
Această abordare este una foarte simplă pentru că nu trebuie să îți faci timp special pentru a-i ajuta pe copii să înflorească ci pur și simplu poți să te folosești de toate interacțiunile, stresante sau negative dar și pe cele frumoase, pozitive. Cu alte cuvinte, poți să te folosești de momentele de zi cu zi pentru a-i ajuta pe copii să ajungă la adevăratul lor potențial, să creezi o relație mai bună cu copilul tău sau să aplanezi conflictele dintre frați.
Altfel spus, pe măsură ce părinții devin mai conștienți și mai sănătoși din punct de vedere emoțional, copiii vor culege recompensele și vor deveni și ei mai echilibrați emoțional.
” Mă bucur să văd că programul nostru ”Agenda Familiei”, chiar și după 2 ani de la inițiere, trezește interesul părinților. Am gândit acest program având expertiza situațiilor și experiențelor de viață a celor care apelează la instituția noastră și ne dorim ca și ceilalți părinți, care simt ca au nevoie de ajutor, să participe la aceste întâlniri. Instituția noastră oferă deja consiliere psihologică gratuită pentru părinți și copii, dar în funcție de nevoile acestora și prin intermediul acestor seminare, ne dorim să lucrăm aplicat cu ei și să facem și prevenție”, a declarat d-na Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
nov. 11, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0