O mașină abandonată a fost ridicată de pe o stradă din Oradea. Proprietarul are la dispoziție 10 zile pentru a o recupera

Poliția Locală Oradea a ridicat joi un autoturism considerat abandonat de pe domeniul public. Dacă proprietarul nu îl revendică în termenul prevăzut de lege, vehiculul va intra în proprietatea municipiului Oradea.

Primăria Oradea anunță că, în cursul zilei de joi, 16 iulie, polițiștii locali au dispus ridicarea unui autoturism considerat abandonat, aflat pe strada Apateului, în apropierea imobilului cu numărul 109.

Este vorba despre un autoturism marca Mazda, cu numărul de înmatriculare BH 58 AUR, ridicat în baza prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

După ridicare, mașina a fost transportată în spațiul administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, situat pe strada Academiei nr. 3.

Reprezentanții municipalității precizează că proprietarul sau deținătorul legal al autoturismului are la dispoziție 10 zile de la publicarea anunțului pentru a se prezenta și a solicita restituirea acestuia, cu respectarea condițiilor legale.

În cazul în care vehiculul nu va fi revendicat în termenul stabilit, acesta va trece de drept în proprietatea Municipiului Oradea și va fi valorificat potrivit prevederilor legale.

Persoanele care doresc informații suplimentare se pot adresa Direcției Poliția Locală Oradea, la sediul din strada Iuliu Maniu nr. 20, sau telefonic, la numărul 0359 412 551, în intervalul orar 08:00–16:00, de luni până vineri.

Distribuie