Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2412 vizualizari
Organizat împreună cu Fundaţia Culturală „Festivalul Internaţional de Teatru” și Teatrul Regina Maria, dar şi în parteneriat cu Primăria Oradea, Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, Festivalulde Teatru pentru Copii „Arcadia” îşi propune să ocupe micuţii bihoreni timp de câteva săptămâni. Evenimentul va demara în 4 iunie, în plin Kids Fest de la Cetatea Oradea. „Prinți, prințese, zmei, căpcăuni, zâne, motani poznași, toate personajele preferate din cele mai frumoase povești pentru copii se vor întâlni la Oradea, nerăbdătoare să-i cunoască pe curioșii privitori și să-i invite în frumoasa lume a basmului. Spectacole minunate, prezentate de teatre din Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, București, Arad și Ploiești, vor bucura publicul orădean timp de o lună, transformând întreg orașul într-un spațiu al povestirii”, transmit organizatorii.
Programul festivalului „Arcadia”:
DUMINICĂ, 4 iunie
Ora 17:00 / Piața Unirii, Corso, Cetatea Oradea – PARADA DE PERSONAJE ȘI PĂPUȘI DE BASM
Ora 18:00 / Cetatea Oradea – PLOUĂ CU BALOANE – Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE
JOI, 8 iunie
Ora 11:00 / OGLINDIREA SUFLETULUI ÎN LITERATURĂ – Festival de Teatru între Licee
SÂMBĂTĂ, 10 iunie
Ora 11:00 / Sala Arcadia – DĂNILĂ PREPELEAC, Teatrul de Păpuşi „Puck” Cluj Napoca (vârsta + 4)
DUMINICĂ, 11 iunie
Ora 11:00 / Sala Studio Arcadia –OMULEȚ, Teatrul „Regina Maria”, Trupa Arcadia (vârsta 2 – 4 ani)
Ora 18:00 / Sala Arcadia – 1880 – 2020: Oda timpului (spectacol non-verbal), Teatrul „Szigligeti” Szinház Oradea, Trupa Lilliput (vârsta +16)
VINERI, 16 iunie
Ora 17:00 / Sala Arcadia – IUBIREA E CA BRÂNZA, Trupa FloraJun – Palatul Copiilor și al Elevilor Oradea
SÂMBĂTĂ, 17 iunie
Ora 11:00 / Sala Arcadia – MOTANUL ÎNCĂLȚAT, Teatrul „Merlin” Timișoara (vârsta + 3)
Ora 18:00 / Sala Arcadia – VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ, Teatrul de Animație „Țăndărică” București (vârsta + 16)
DUMINICĂ, 18 iunie
Ora 11:00 / Sala Arcadia – POVEȘTI POPULARE MAGHIARE, Teatrul „Regina Maria”, Trupa Arcadia – PREMIERĂ
Ora 17:00 – CARNAVALUL COPIILOR – PARADA DE PERSONAJE
Ora 18:00 / Cetatea Oradea – PLOUĂ CU BALOANE, Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE
SÂMBĂTĂ, 24 iunie
Ora 11:00 / Sala Arcadia – POVESTEA PORCULUI, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”Arad, Trupa Marionete (vârsta + 4)
DUMINICĂ, 25 iunie
Ora 11:00 / Sala Arcadia – FATA BABEI ȘI FATA MOȘULUI, Teatrul pentru Copii „Ciufulici” Ploiești (vârsta + 5)
SÂMBĂTĂ, 1 iulie
Ora 11:00 / Sala Mare a Teatrului Regina Maria – CENUȘĂREASA, Teatrul „Regina Maria”, Trupa Arcadia (vârsta + 3)
DUMINICĂ, 2 iulie
Ora 11:00 / Sala Mare a Teatrului Regina Maria – A 12-A NOAPTE, Teatrul „Ion Creangă” București (vârsta + 6).
Agenţia de Bilete a teatrului îi aşteaptă deja pe doritori, de marți până vineri în intervalul orar 10 – 19, iar în weekend între orele 10 – 13. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online de pe site-ul biletmaster.ro.
Potrivit celor de la Teatrul Regina Maria, copiii vor avea acces şi la atelierele de creaţie şi la activităţi în aer liber, în Cetatea Oradea, în perioada 26 – 30 iunie, între orele 16 – 18. Micuţii vor putea vâna comori, vor învăța cum se fac cele mai năstrușnice noduri, vor învăţa să picteze, să creeze brățări și mici opere de artă din origami și quilling. Ca surpriză, Dr. Bubble şi Milkshake vor face o mică magie și va „ploua cu balone” uriașe de săpun. Deschiderea din 4 iunie va avea loc printr-o paradă de personaje și păpuși de basm, de la ora 17. De asemenea, va fi şi o a doua paradă în care copiii se vor putea afişa costumați în personajele lor preferate.
sept. 06, 2016 0
mai 30, 2016 0
iun. 04, 2013 0
sept. 21, 2012 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0