Doliu în comuna Groși după ce, joi dimineață, o localnică și-a dat ultima suflare pe marginea DN 1, șosea care trece pe acolo. Victima avea 69 de ani, decesul survenind în urma unui nefericit accident rutier (foto – arhivă bihorstiri.ro). Poliția informează că un șofer de 55 de ani (din județul Mureș), care conducea un autoturism cu o rulotă, „nu a respectat o distanţă laterală suficientă în timpul efectuării unei depăşiri”. Așa se face că partea laterală din dreapta a ansamblului a lovit femeia circula pe partea dreaptă, în direcţia de deplasare a ansamblului. „În urma acroşajului, femeia a fost proiectată în şanţ” și a suferit „leziuni care i-au provocat decesul”, transmite Biroul de Presă al IPJ Bihor. Ca de obicei în astfel de cazuri poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.




