Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
aug. 07, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 750 vizualizari
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Visit Oradea, Hotel Continental, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și Autogrand Oradea – Skoda, organizează evenimentul Conferințele Tipografiei de idei | #hailamuzeu susținut de Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, istoric și manager al instituției muzeale alături de invitatul special Vasile Șeicaru, muzician și compozitor. Evenimentul va avea loc vineri, 16 august 2024, de la ora 20.00, în parcul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A).
Acest eveniment va îmbina referințe istorice despre impactul muzicii folk în România și manifestările fenomenului Cenaclului Flacăra în Oradea. După prelegere, Vasile Șeicaru, una dintre cele mai importante și reprezentative voci ale Cenaclului Flacăra, va încânta publicul cu muzica și versurile ce l-au făcut celebru.
Vasile Șeicaru și-a început cariera muzicală în 1978 în cadrul Cenaclului Flacăra, unde a devenit cunoscut ca interpret și compozitor de muzică folk. A compus piese pe versurile unor poeți celebri, precum Adrian Păunescu, devenind rapid o figură emblematică a acestui fenomen cultural. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Iancu la Țebea”, un omagiu adus eroului național Avram Iancu.
De-a lungul carierei sale, Șeicaru a lansat zece albume și a compus sute de piese, colaborând cu artiști de renume precum Mircea Vintilă, Mircea Baniciu și Ștefan Hrușcă. A fost recunoscut pentru meritele sale artistice prin numeroase premii și distincții, inclusiv „Marele Premiu al Cenaclului Flacăra” și „Ordinul Cultural în Grad de Cavaler”. Ca recunoaștere pentru întreaga sa carieră și implicare în viața culturală a fost numit cetățean de onoare al orașelor Galați (2009) și București (2019).
Intrarea este gratuită.
sept. 20, 2024 0
aug. 13, 2024 0
aug. 08, 2024 0
iun. 20, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0