Noua sală de spectacole din Oradea prinde contur. Centrul Cultural Multifuncțional va avea peste 1.000 de locuri

Lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de aproximativ 16%, iar autoritățile județene anunță că investiția ar urma să fie finalizată în octombrie 2027. Noua clădire va include o sală principală cu peste 1.000 de locuri, două săli mai mici, spații expoziționale și un restaurant.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat miercuri, 5 august, stadiul lucrărilor pe șantierul Centrului Cultural Multifuncțional din Oradea, alături de reprezentanții constructorului, compania Construcții Erbașu.

Investiția are o valoare de 140 de milioane de lei, dintre care 44 de milioane de lei provin din fonduri transfrontaliere prin programul România – Ungaria, iar diferența este asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Bihor.

„Este răspunsul potrivit pe care județul Bihor îl dă acestei nevoi a comunității noastre de a avea spații corespunzătoare pentru manifestări culturale, artistice și spirituale”, a declarat Mircea Mălan.

Centrul Cultural Multifuncțional va putea găzdui spectacole de teatru, concerte ale Filarmonicii, evenimente de muzică populară, expoziții, conferințe, dar și întâlniri ale mediului academic sau de afaceri.

Sala principală va avea peste 1.000 de locuri, dintre care 41 vor fi amenajate special pentru persoane cu dizabilități. Acestea vor beneficia de acces facil, printr-un culoar mai larg care permite deplasarea cu scaunul rulant și accesul însoțitorilor.

O construcție cu provocări tehnice

Lucrările la obiectiv au început în anul 2024, însă au fost suspendate aproximativ un an după identificarea unor omisiuni privind cantitățile de materiale prevăzute în proiectul tehnic. În această perioadă au fost făcute verificări, proiectul a fost revizuit, iar Consiliul Județean Bihor și constructorul au încheiat un act adițional pentru continuarea investiției.

Șantierul presupune o serie de provocări tehnice, deoarece o parte importantă a clădirii este realizată sub nivelul solului, la aproximativ 5-6 metri adâncime. În plus, pânza freatică este ridicată, iar pârâul Peța se află la aproximativ 20 de metri de amplasament.

Reprezentanții constructorului dau asigurări că investiția este în grafic.

„Noi ne vom ține de cuvânt. Suntem în grafic, ne vedem de treaba noastră. Veți avea un proiect frumos și de calitate livrat la timp”, a declarat Călin Roman, directorul pentru regiunea Transilvania al companiei Construcții Erbașu.

Acesta a remarcat și transformarea zonei în care se construiește noul centru cultural, fost amplasament al unei unități militare.

„Era o fostă unitate militară, cu facilități militare care s-au relocat din această zonă. Chiar aici era platoul de adunare a soldaților. Este o reconversie urbană de mare succes ca după ce aici au fost soldați și tancuri să existe hoteluri, stadionul, centrul multifuncțional și o zonă de utilitate publică”, a spus Călin Roman.

Sala mare va avea condiții moderne pentru spectacole

Sala principală va fi amenajată pe un singur nivel, cu gradene, și va avea o înălțime de aproximativ 10 metri. Scena va avea o deschidere de 18 metri, o adâncime de aproape 12 metri și va include fosă pentru orchestră.

În spatele scenei vor fi amenajate trei niveluri cu vestiare, cabine și spații pentru depozitarea decorurilor, cu acces direct pentru camioane. Fiecare scaun din sala mare va beneficia de un sistem propriu de climatizare, cu aer cald și rece.

Designul interior și dotările sălilor nu sunt incluse în valoarea actuală a investiției. Contractul pentru aceste lucrări urmează să fie încheiat cu proiectantul inițial al obiectivului, iar la partea de acustică vor contribui specialiști din Italia.

„Dincolo de valențele estetice și de design ale proiectului, suntem interesați de componenta lui funcțională, astfel încât cei care vin aici, atât artiști, cât și spectatori, să aibă cele mai bune condiții”, a precizat Mircea Mălan.

Noul centru cultural va putea fi folosit de instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Bihor, printre care Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”.

De asemenea, spațiile vor putea găzdui evenimente private, conferințe și manifestări organizate de mediul de afaceri sau academic.

Distribuie