Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 18, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2642 vizualizari
Fără niciun dubiu, e zodia perchezițiilor și reținerilor numeroase. Polițiștii antifraudă bihoreni au derulat 10 percheziţii la membrii unui grup infracţional organizat, transfrontalier. Acesta era format din 21 de persoane și era specializat în săvârşirea de infracţiuni cu instrumente de plată electronică falsificate şi cu fraudarea unor aparate de jocuri de noroc. Conform datelor oferite de BCCO Oradea, fărădelegile de mai sus au debutat în 2013, când „doi bărbaţi ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat la care, ulterior, ar fi aderat şi alte 19 persoane, care i-ar fi sprijinit în desfăşurarea activităţii infracţionale, sub diferite forme”. Oamenii legii au identificat două paliere infracţionale. „Pe primul palier, unul dintre bărbaţi, începând cu luna decembrie a anului 2013, ar fi coordonat, atât direct, cât şi prin intermediul altor două persoane, activitatea infracţională a membrilor grupului, care s-ar fi ocupat cu falsificarea şi punerea în circulaţie de mijloace de plată electronică falsificate, pe teritoriul Franţei şi Belgiei.
După confecţionarea instrumentelor electronice de plată acestea ar fi fost folosite, pe teritoriul Franţei şi Belgiei, pentru cumpărarea de produse electronice scumpe, uşor vandabile, precum şi a unor parfumuri de lux”, spune subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvând al Poliției bihorene. De asemenea, o altă persoană se ocupa de cealaltă latură a activității acestei grupări, pe raza judeţelor Bihor şi Maramureş. „Începând cu luna decembrie a anului 2013, membrii grupării infracţionale ar fi accesat ilegal mai multe sisteme informatice, efectuând operaţiuni ilegale prin intermediul unor dispozitive sau programe informatice, cu care ar fi manipulat ilegal mai multe aparate de jocuri de noroc instalate la diverşi comercianţi de pe raza judeţelor Bihor şi Maramureş”, se mai precizează în comunicatul Poliției. Administratorii şi angajaţii localurilor publice menționate mai sus par că au ajutat la derularea activităților ilegale în scopul obţinerii de câştiguri ilicite. S-a reușit astfel introducerea şi modificarea de date informatice, în scopul de a obţine un beneficiu material care, ulterior, se împărţea între membrii grupului infracţional şi complicii acestora. Acuzele împotriva celor implicați sunt multiple: falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, acces ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi punere în circulaţie de valori falsificate, precum şi constituire de grup infracţional organizat.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0