Actualizat decembrie 5th, 2024 4:30 PM
mart. 29, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2325 vizualizari
A fost nevoie de vizita la Dublin a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Pasztor Sandor, şi de insistenţele acestuia pentru ca, într-un final tragi-comic, compania irlandeză să trimită, în scârbă, o adresă oficială privind anularea curselor de pe Aeroportul Internaţional Oradea. Întreruperea colaborării cu aerogara aflată în plină dezvoltare nu e, totuşi, aşa de clară. Ba mai mult, din explicaţiile date azi (29 martie) de preşedintele Pasztor se poate trage şi concluzia că operatorul de zboruri low-cost se joacă după bunul plac cu CJ Bihor.
Potrivit liderului instituţiei, e posibil ca irlandezii doar să suspende zborurile, iar apoi, din primăvara lui 2019, să revină la Oradea. Şi să îşi continue business-ul beneficiind de acele subvenţii acordate pentru rutele noi. În funcţie de situaţia care va fi reanalizată după sezonul de vară. Culmea e că, în acest răstimp, judeţul pare legat de mâini şi îi va fi extrem de greu să tocmească o altă companie de zbor care să ia locul celor de la Ryanair. Constrângerile ar putea fi de natură contractuală, ceea ce ridică semne de întrebare referitor la modul în care legământul a fost întocmit. Căci, aparent, firma din Irlanda are doar drepturi şi beneficii, în timp ce CJ Bihor e în situaţie de şah, indiferent de mutare.
În conferinţa de presă de azi, Pasztor Sandor a reluat cronologia relaţiei din 2018 cu Ryanair, subliniind de mai multe ori că a aflat din presă despre decizia opririi curselor, că, de fiecare dată, reprezentanţii companiei din arhipeleagul britanic s-au manifestat extrem de pozitiv cu privire la activitatea de la Aeroportul orădean şi că a fost o comunicare mai degrabă deficitară între cele două părţi. Plecat să dezbată tema chiar în cuibul de „viespi” de la Dublin, şeful CJ a revenit acasă nu extrem de fericit, rezumându-se să spună (sub diverse forme) că, practic, Oradea e victimă colaterală în lupta de pe frontul Europei de Est şi că cei de la Ryanair l-au cam înnebunit de cap prezentându-i rezultate generale slabe în materie de vânzări de bilete. Şi nu contează nici faptul că anumite curse orădene au avut mereu solicitări de 100% şi chiar peste acest procent. Pasztor spune că irlandezii opresc operaţiuni peste tot în fostele ţări comuniste, fie total, fie reducând drastic numărul zborurilor. Preşedintele CJ susţine că „partenerii” din Irlanda nu sunt interesaţi nici măcar să reducă numărul de curse spre Londra, spre exemplu, mergând în continuare pe ideea de a desfiinţa toate aceste zboruri.
În aceste condiţii în care, pare-se, Ryanair poate dicta aproape orice, liderul CJ vede două variante de lucru: suspendarea pe toamnă/iarnă 2018/2019 a curselor operatorului (cu posibilitatea de reluare a activităţii în primăvara următoare) sau ruperea contractului. Prin înţelegerea amiabilă a părţilor, desigur. Doar că tot nu e clar dacă oricare din aceste versiuni e fezabilă fără a fi afectată posibilitatea de a oferi unui alt operator subvenţiile de care Ryanair a beneficiat. Irlandezii au contract pe 5 ani cu Aeroportul Internaţional Oradea. Cum intenţia conducerii judeţului este de a demara rapid discuţii cu alţi operatori de curse aeriene low-cost, preşedintele Pasztor a precizat că s-ar putea găsi o formulă prin care o anumită companie – care ar fi interesată de Oradea – să accepte ca în primul an să nu ia subvenţiile, dar în următorii doi ani de operare să profite de ele.
Este o nebulozitate care nu se va risipi decât după studierea în profunzime a legislaţiei europene care guvernează domeniul aeroportuar. Singurul lucru clar, pe lângă certitudinea că nu vor fi zboruri Ryanair din luna noiembrie a acestui an, este că se doreşte o distanţare de irlandezi. „Vom vedea propunerea juriştilor”, a conchis Pasztor Sandor.
nov. 15, 2022 0
nov. 03, 2022 0
mai 12, 2022 0
dec. 23, 2021 0
dec. 05, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 05, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!