Actualizat aprilie 1st, 2025 7:39 PM
Toleranța etnico – religioasă cu care conducerile Oradiei se laudă mereu se vede cel mai bine, în opinia mea, de Ziua Morților. Atunci când obiceiul aprinderii de lumânări la locurile de veci ale rudelor dispărute și prietenilor plecați (uneori prematur) din această lume este exersat de toți membrii comuității: români, maghiari etc. E din nou ziua în care Cimitirul Municipal „Kazimir Rulikowski” e frumos. Da, FRUMOS!
De mic am primit „microbul” de a merge la cimitir pentru a îngriji mormintele familiei. Poate că noilor generații le sună macabru asta: microbul de a merge la cimitir. Îmi dau seama că acum, în secolul 21, cu atâtea alte activități care pot fi efectuate și cu atâtea alte preocupări pe care tinerii le pot avea, mersul la cimitir nu (mai) e trendy. De fapt, să fim serioși, nu a fost niciodată. Nu era vorba despre o modă, ci despre educația de a cinsti memoria celor care au plecat dintre noi. Le sunt recunoscător străbunici, bunicii și mamei mele pentru că m-au îndrumat astfel.
De mic am fost impresionat de puhoiul care merge, în 1 noiembrie, spre Cimitirul „Rulikowski” și nici ca adult nu sunt nervos când de abia pot înainta pe alee din cauza numărului mare de oameni care își vizitează decedații. Se crează o atmosferă deosebită în acest loc în prima zi a lunii noiembrie. Unii se duc acolo cu câteva zile mai devreme pentru a aranja locurile de veci, după care, în ziua de 1, se întorc doar pentru a aprinde lumânările. Așa făceam și eu, pe vremuri.
De mic mă minunez de schimbarea de decor ce are loc în zona imensă care îi găzduiește pe cei plecați într-o altă lume. Locul, de regulă deosebit de liniștit, mustește de lume, zumzetul oamenilor se aude permanent, dar nu e deloc deranjant. Liniștea din toată perioada anului e înlocuită de luminile multicolore ale candelelor. Și nu mai contează că suntem români, maghiari, țigani sau evrei. Cu toții am pierdut pe cineva drag, tuturor ne e dor de cineva, fiecare dintre noi are de cine să-și amintească, fie și doar pentru câteva minute, lângă crucea sau piatra de la mormânt.
De mic îmi plăcea la cimitir în ziua de 1 noiembrie. Acum, a fi acolo e o obligație morală. Una dintre puținele de care mă achit cu plăcere. Și asta pentru că sunt convins că bunicii mei, străbunica mea și ceilalți pentru care aprind lumânările apreciază prezența mea acolo. Sper că, atunci când va sosi momentul, să am și eu parte de o candelă!
Și cât de frumos e mormântul lui Kazimir Rulikowski (foto)! Copil sau adult, în continuare mă impresionează modul în care orădenii (chiar și cei emigrați și reveniți în oraș pentru această zi) păstrează viu cultul omagierii patronului spiritual al locului, făcând din acel loc de veci probabil cel mai frumos din întregul cimitir.
Loading ...
