Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 12, 2013 Florin Coman Actualitate 0 1608 vizualizari
Începând cu data de 8 august, solicitarea pentru eliberarea unui nou permis de conducere (și actele necesare, în anumite situații) se poate face şi prin poșta electronică, fără ca cetățenii să se deplaseze la Serviciul Permise și Înmatriculări. Mai exact, potrivit Ordinului care a intrat în vigoare săptămâna trecută, dacă cineva își pierde permisul de conducere, dacă acest act este furat sau în caz de schimbare a numelui, solicitarea pentru un nou act poate fi transmisă și online. Dar atenție: nu și actele necesare! Conform noilor prevederi legale din Ordinul 123/2013, permisul de conducere se livrează la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cerere. Trebuie știut că, în caz că cererea a fost transmisă prin corespondenţă, permisul de conducere se ridică de la serviciul public comunitar menţionat de solicitant în cerere. Dacă cererea a fost transmisă prin poşta electronică, pentru ridicarea permisului de conducere titularul depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale căror copii au fost transmise. Mai trebuie știut și că și pentru permisele de conducere emise după data de 1 ianuarie 2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi transmisă şi prin corespondenţă, pe adresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior. Pentru acestea, cererea poate fi transmisă prin poşta electronică, situaţie în care documentele necesare se pot transmite odată cu cererea, scanate, în format electronic.
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0
iun. 25, 2024 0
iun. 11, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0