Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
dec. 24, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1443 vizualizari
În perioada 24-27 decembrie a.c., peste 200 de jandarmi se vor afla în misiuni pe raza municipiului Oradea, în localitățile Marghita, Aleșd, Beiuș, în zona montană și stațiunile balneoclimaterice Băile Felix și Băile 1 Mai.
Structurile montane cu efectivele Posturilor Montane Stâna de Vale şi Padiș vor executa misiuni în sistem integrat și independent de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi vor fi intensificate verificările în zona cabanelor și pensiunilor din aria de competență. Verificările vor fi intensificate și la cabanele și pensiunile din stațiunea Vârtop.
Pe tot parcursul sărbătorilor vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.
Totodată, Jandarmeria Bihor desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice și a comercializării ilegale a pomilor de Crăciun.
Chiar dacă în anii anteriori eram obișnuiți să sărbătorim Crăciunul și să colindăm atât cu membrii familiei cât și cu prietenii, în acest an trebuie să limităm aceste vizite tocmai pentru a evita răspândirea îmbolnăvirilor cu SARS COV 2. Ca urmare Jandarmeria Bihor informează pe toți cei interesați că în conformitate cu prevederile legale în vigoare se interzice:
– desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), în spații închise sau deschise cum ar fi, saloane, cămine culturale, restaurante baruri, terase, cafenele, săli/corturi de evenimente;
– în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
Totodată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare este permisă circulația persoanelor în intervalul 23.00-05.00 doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei.
(Hotărârea nr. 1065 din 11 decembrie 2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19, Legea nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19)
Vă informăm că în intervalul 23.00-05.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere iar pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil pentru fiecare persoană.
Totodată în perioada imediat următoare jandarmii vor participa și la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat în cooperare cu Poliţia, prin patrulări mixte dar şi patrule de jandarmi în mediul urban şi rural.
În cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială solicitaţi sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112.
Persoanele care vor alege să își petreacă sărbătorile în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale.
În cazul unor probleme nedorite în spațiul montan, anunțaţi Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
Vă recomandăm tuturor să evitați în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii sau cu membrii familiei cu care nu locuiți în aceeași gospodărie, pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita ulterior îmbolnăvirile în rândul celor dragi.
dec. 12, 2024 0
dec. 11, 2024 0
nov. 29, 2024 0
sept. 16, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!