Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mai 10, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1922 vizualizari
Este a treia zi consecutivă de după instalarea în funcția de ministru al Educației când senatorul PSD Ioan Mang, profesor la Universitatea din Oradea, trebuie să facă față acuzelor grave de plagiat. După ce a fost desconspirat că ar fi copiat pasaje integrale dintr-o lucrare a lui Simon Tam, joi, site-ul hotnews.ro prezintă încă o presupusă victimă a furtului intelectual pe care președintele PSD Bihor l-ar fi comis. Este vorba despre isrealianul Eli Biham, decan la Haifa, care pune reflectoarele asupra lucrării intitulate „Square attack against reduced variants of rijndael”, care a apărut în 2004 sub semnătura lui Ioan Mang într-o publicație de specialitate din Ucraina. De asemenea, decanul din Israel aruncă și o undă de nepricepere asupra actualului ministru al Educației, arătând că acesta, nu numai că nu a citit documentul plagiat, dar nici nu și-a dat seama că acesta conține erori, lucrarea originală apărând pe Internet dintr-o greșeală a unui colaborator al semnatarilor inițiali. Potrivit unei scrisori electronice pe care profesorul dr. Eli Biham a trimis-o celor de la Hotnews, ceea ce a publicat Mang în Ucraina este un „copy-paste” după manuscrisul „Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael, autori fiind Biham și Nathan Keller. „Acest plagiat nu este singura chestiune care vorbește despre personalitatea lui Ioan Mang. De obicei, te aștepți ca o persoană care plagiază să citească mai întâi lucrarea. Cu toate acestea, este clar că Ioan Mang nici nu a încercat să înțeleagă cele descrise în manuscris. El (Mang) nici nu a putut să ajungă singur la aceleași rezultate pentru că întregul conținut al manuscrisului este greșit. Faptul că acesta e de găsit pe Internet se datorează doar unei greșeli a unui coleg care l-a trimis mai departe fără consimțământul autorilor, în timp ce se știa deja despre eroarea din lucrare. De fapt, cred că Ioan Mang este prima persoană care nu a identificat imediat greșeala în lucrarea plagiată”, scrie decanul din Haifa. Pentru mai multe detalii accesați acest link.
Ieri, 9 mai, președintele PDL, Emil Boc, a cerut demisia ministrului actual al Educației din cauza plagiatului de care Ioan Mang este acuzat în cazul lucrării lui Simon Tam. Liderul PSD Bihor a declarat la Antena 3 că îl va da în judecată pe fostul premier. Joi, 10 mai, senatorul orădean a mers la Târgu Mureș pentru a găsi o soluție referitoare la Universitatea de Medicină și Farmacie, dar încă nu a reacționat la cele mai recente acuze și aparente dovezi privind presupusele actele ale sale de plagiator.
sept. 05, 2012 0
mai 15, 2012 0
mai 13, 2012 3
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0