Actualizat decembrie 9th, 2024 12:19 AM
oct. 25, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1423 vizualizari
Unii ar putea spune că polițiștii de frontieră de la Borș au vrut să-și facă stoc din marfa cu pricina pentru vremuri mai dificile. Alții, însă, vor concluziona că, pur și simplu, marfa nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi introdusă în țară. Este vorba despre aproape 5.000 de plicuri cu „afrodisiace” pentru bărbați. Potrivit unei informări venite de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, captura ieșită din comun a fost făcută marți seara, în jurul orei 22, atunci când s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un român de 33 de ani. Domiciliat în Mureș, acesta conducea un, iar la controlul specific efectuat, în cala de bagaje a autocarului, s-au descoperit mai multe produse. După cum spun cei de la ITPF, într-un colet se aflau 35 de cutii (4.720 plicuri) inscripţionate cu numele unui medicament ce contine substante folosite pentru tratarea disfuncțiilor erectile. No comment. Într-un alt colet se aflau 175 de ţigări de foi branduite, iar oamenii legii au mai pus mâna și pe une al treilea colet în care erau 475 de ţigări de foi neinscripţionate. „Şoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele transportate, acesta declarând ca le-a cumpărat cu scopul de a le comercializa în România”, informează comisarul-șef Dan Marcel. Conform uzanțelor, bunurile, estimate a avea o valoare de 60.160 lei, au fost reţinute pentru a fi confiscate. Conducătorul are acum dosar penal pentru deţinere în afara antrepozitului fiscal fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 200 de ţigări de foi mai mari de trei grame. Bărbatul va plăti o amendă de 1.000 de lei pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!