Actualizat noiembrie 25th, 2024 9:46 AM
dec. 18, 2010 Florin Coman Sport 0 806 vizualizari
Sfertul 1: Debutul partidei dintre CS Otopeni şi CSM Oradea a fost echilibrat, la fel cum avea să fie întreaga partidă. Orădenii au avut un start perfect şi au condus din start pe tabelă: 0-7. Apoi gazdele au revenit în joc, au echilibrat disputa şi au preluat conducerea 16-14 cu două minute înainte de finalul sfertului însă Vasile Ştefan a reuşit un coş de trei puncte în ultimele secvenţe ale primei părţi: 16-17.
Sfertul 2: Mult mai bine s-au prezentat cei din Otopeni în sfertul doi, iar efectul s-a văzut pe tabelă. CS Otopeni s-a desprins la 36-21, orădenii reuşind în primele şase minute şi jumătate doar patru puncte. CSM şi-a revenit pe final de sfert şi de la 38-26 a redus din diferenţă până la 38-33.
Sfertul 3: CSM a simţit că se poate, a continuat să joace bine pe faza defensivă şi să înscrie punct după punct. Mai mult, după două minute jumătate, Oradea a preluat conducerea: 38-39. Astfel, de la 38-26, orădenii reuşiseră 13 puncte consecutive, preluând conducerea, coşul fiind reuşit de Mandici, pe o pasă a lui Michell. Apoi echipele au alternat la conducere pentru ca CS Otopeni să aibă 45-41 pe tabelă 47-43 iar Oradea a revenit egalând cu trei minute înainte de finalul sfertului: 49-49. Ultimele minute aveau să aparţină celor din Otopeni care s-au desprins la 53-49 pentru a încheia sfertul cu 57-51.
Sfertul 4: După trei minute scorul era din nou egal: 59-59. Ba chiar CSM apreluat iarăşi conducerea: 59-61. CS Otopeni avea să revină la 65-61 însă două coşuri de trei puncte, consecutive realizate pe mâna lui Schachtner, a readus Oradea în avantaj: 65-67. Scott şi Belanovici şi-au readus echipa în avantaj: 69-67. Finalul avea să fie la fel ca altele ale Oradiei, care se bate de la egal la egal cu majoritatea echipelor din Divizia A, indiferent de locul de disputare al partidei.
ULTIMELE DOUĂ MINUTE:
69-69 Mitchell, coş de două puncte (când mai erau încă 2 minute de joc)
72-69 Medvedj înscrie toate cele trei aruncări libere după un fault al lui Mitchell, pe aruncare, dincolo de semicerc.
72-72 Mandici, coş cu fault. (91 de secunde rămase)
Time aut CS Otopeni
Popovici aruncă, ratează
72-74 Laci Lazar transformă două libere
74-74 Cortney Scott, coş pe pătrundere (36 de secunde rămase). Americanul ajunge la 26 de puncte înscrise.
Time aut CSM Oradea
74-76 Schemă pentru Andjelko Mandici care înscrie! (23 de secunde rămase)
Medvedj, greşeală!
Schachtner greşeşte şi el pasa obligându-l pe Marici să facă fault la Popescu. (3 secunde rămase)
76-76 Popescu înscrie ambele libere (rămân 3 secunde)
Time aut Oradea
Nu se mai întâmplă nimic în cele trei secunde. Scor. 76-76 Se intră în prelungiri!
PRELUNGIRI:
76-77 Sasha Topchov înscrie una din cele două libere
77-77 La fel face şi Medvedj, una din două
77-79 Mitchell, două di două la libere
79-79 înscrie Minea (3 minute şi 38 secunde rămase de disputat)
82-79 Mandici pierde o minge şi Minea înscrie de 3 puncte (3:12)
82-81 Mitchell îşi face datoria la libere (2:53)
82-84 Sasha Topchov, de sub panou, coş cu fault transformat
84-84 Medvedj, de două puncte (100 de secunde rămase)
Ratează apoi Mitchell dar o fac şi adversarii prin Burell
84-85 Mitchell înscrie una din două de la linia de libere (0.37)
86-85 Scott, coş cu fault a lui Mandici. Ratează „suplimentara” (25 de secunde rămase)
Time aut CSM Oradea – timp de atac complet
86-86 Burell, fault la Mandici care înscrie una din cele două libere (15 secunde rămase)
Topchov faultează la Medvedj şi sunt două libere (4 secunde rămase)
88-86 Medvedj înscrie ambele aruncări
Mitchell încearcă imposibilul în ultima secundă dar greşeşte pasa şi CS Otopnei câştigă partida.
CASETA TEHNICĂ
CS Otopeni – CSM Oradea 88-86
Scorul pe sferturi: 16-17, 22-16, 19-18, 19-25 + 12-10
CS Otopeni: Medvedj 15, Popovici 4, Burell 12, Popescu 9, Minea 10, Scott 28, Ilie, Vlaicu, Jişcanu, Belanovici 10.
CSM Oradea: Ştefan 6, Szijarto, Marici 16, Paşca 3, Stretea, Topchov 19, Hora, Mandici 16, Torok. Lazar 4, Mitchell 12, Schachtner 10. Antrenor: Cristian Achim.
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0