Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
nov. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate 2 2414 vizualizari
Pentru a face rost de bani pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru lucrările care nu mai pot fi oprite, dar și pentru a se asigura în caz că Guvernul va lua din banii adunați la nivel local (detalii aici), Primăria Oradea este nevoită să ia măsuri destul de radicale. Primarul Ilie Bolojan (foto) a anunțat miercuri (23 noiembrie) că printre proiectele investiționale locale la care se va renunța (parțial sau total) în anul 2012 se regăsesc cele legate de asfaltarea de străzi și de realizare de parcări, dar și achiziția de diferite dotări pentru administrația locală. De asemenea, cu toate că au fost deja supuși șocului provocat de valuri de disponibilizare, angajații Primăriei ar putea avea din nou parte de nopți nedormite din cauza unor posibile reduceri de personal. Conform șefului Municipalității, cel mai probabil, se va renunța la dorita asfaltare a unui număr de 80 de străzi din Oradea, numărul acestora urmând să fie redus la numai 60. Programul de realizare de parcări (rezidențiale) va fi și el trecut în zona de avarie, fiind redus la jumătate. Funcționarii trebuie să își ia adio și de la elemente noi de dotare (mobilier, tehnică de calcul etc.), iar continuarea construcției Campusului școlar de lângă Biblioteca Județeană va fi și ea înghețată. Iar acestea sunt măsuri luate pentru un an electoral, ceea ce dovedește că situația financiară a urbei nu se anunță nici pe departe foarte fericită în. Tot azi, la conferința de presă care a date aceste vești „bune”, primarul Ilie Bolojan a declarat că și cheltuielile cu personalul vor fi reduse. Întrebat dacă acest lucru poate însemna o nouă acțiune de concediere în rândul angajaților, edilul a confirmat. „E posibil, dar nu aș vrea să înțelegeți că se va face mâine”, a declarat primarul pentru bihorstiri.ro.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
Incercati sa puneti inapoi banii luat ilegal, plus sa recuperati banii ce a incasat fata lui Peto Csila, ,banii ce risipiti pe muzica si petarde in zile de sarbatori in centru si cetate….mai sint multe de recuperat. O sa fie bani destui.
luati bani de pe malul crisului, bagati aiure de Biro Rozi.