Acest lucru nu s-a întâmplat, iar cazul a devnenit o ştire preluată de toată presa. Cât despre tragedie, aşa cum am mai scris, ea a rămas o simplă statistică în evidenţele pe acest an ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. Pentru că, pentru moment, niciun for „competent” nu a reuşit să dea explicaţii cât de cât muţumitoare despre motivele care au condus la decesul Patriciei, de ziua micuţei, familia a pregătit o „petrecere” mai specială. Împreună cu alte familii care, tot aşa, au pierdut pe cineva drag din cauza incompetenţei sau dezinteresului personalului medical din spitalele bihorene, rudele Patriciei vor picheta sediul DSP, după care se vor deplasa în faţa Tribunalului, de unde vor merge să-i spună copilei ‘La Mulţi Ani!’. La cimitir. Acolo unde vor lansa spre cer baloane cu mesaje scrise pe ele. Bihorstiri.ro va urmări evenimentul şi va reveni asupra lui.