Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
oct. 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1259 vizualizari
Consiliul Județean (CJ) Bihor mai așteaptă timp de 10 zile posibilele logo-uri pentru implementarea proiectului „Igen, tessek – Da, poftiți”, menit să ajute cetățenii români în Ungaria și pe cei maghiari în România. Votat în unanimitate de aleșii bihorenilor în cadrul celei mai recente ședințe ordinare, proiectul are deja susținerea localității Biharkeresztes, iar primarul Barabas Ferenc (foto stânga) a promis chiar la Oradea că va face lobby pentru ca tot mai multe orașe și comune din zona Hajdu-Bihar/Bekes să adere la această inițiativă a CJ Bihor. De altfel, Biharkeresztes a făcut deja pași importanți înainte ca proiectul în cauză să apară. Edilul maghiar spune că în localitatea pe care o conduce există funcționari ai Primăriei vorbitori de limba română, că se organizează cursuri de limba română și că sunt forumuri bilingve prin care cetățenii sunt anunțați despre deciziile luate în Consiliul Local. Preocuparea pentru limba română este dată de faptul că sute de concetățeni de-ai noștri s-au mutat acolo în ultimii ani.
În contrapartidă, și localități din județul nostru ar trebui să se implice în reușita aplicării proiectului. Așa cum a prezentat acum câteva zile președintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon (foto dreapta), concursul de proiecte ăentru un logo propriu al campaniei se va desfășura până la jumătatea acestei luni. Principalele elemente ale însemnului trebuie să fie steagurile celor două țări vecine și sloganul proiectului. În opinia lui Szabo, rostul acestui demers este unul practic și pragmatic: un turist maghiar se va simți mai bine și mai în siguranță dacă va vedea că sunt o serie de instituții și firme private (restaurante, hoteluri etc.) care afișează acest logo și, prin urmare, au acolo oameni cu care se poate vorbi limba maghiară. În același timp, și românii care merg în județele Hajdu-Bihar și Bekes vor fi mult mai liniștiți știind că nu este nevoie să cunoască limba maghiară deoarece există și aclo personal vorbitor de română. Iar cifrele turistice susțin inițiativa CJ Bihor: în ultimul an, aproape 22.500 de turiști români au petrecut cel puțin 3 nopți la Hajduszoboszlo. De asemenea, turiștii români sunt în Top 3 în ceea ce privește numărul lor. La fel și în cazul maghiarilor care vin la noi: în 2010, un număr de peste 3.900 de turiști din țara vecină au venit în Bihor, iar acest număr îi conține doar pe cei care au stat la hoteluri/pensiuni. Szabo Odon și-a manifestat speranța că Municipiul Oradea va fi dornică să adere la acest proiect. Totodată, tânărul politician a declarat că primăriile conduse de UDMR vor adopta ideea logo-ului „Igen, tessek – Da, poftiți”.
mart. 24, 2025 0
nov. 26, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0