Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 10, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1953 vizualizari
După câteva luni bune în care a fost supusă unei restaurări (mai mult decât necesare), statuia revoluționarului pașoptist Szacsvay Imre din Parcul Libertății apare ca scoasă din cutie. Monumentul (foto) de lângă Crișul Repede va fi unul dintre locurile în care minoritatea maghiară locală va celebra ziua de 15 martie. Re-dezvelirea statuii va preceda manifestările oficiale de marți și a fost programată pentru vineri, 11 martie. Departe de a fi doar o simplă acțiune în care cineva vine și scoate la lumină „fața” personajului istoric, evenimentul este unul rotund: vor fi cuvântări (inclusiv din partea președintelui UDMR, Kelemen Hunor), dar va fi citit și mesajul președintelui Ungariei, Ader Janos. Va fi și un program artistic al elevilor de la Școala „Szacsvay Imre”, dar este planificat și un moment artistic mai amplu în sala festivă de la Liceul „Ady Endre”. Referitor la programul din 15 martie, președintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon a precizat azi (10 martie) pentru bihorstiri.ro că nu va fi nimic diferit față de anii trecuți. Astfel, în Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, vor fi opriri mai scurte la Cimitirul „Rulikowski” (monumentul funerar al patronului spiritual) și în Parcul Bălcescu, după care partea consistentă a sărbătoririi va avea loc în Parcul Libertății, la proaspăt re-dezvelita statuie a revoluționarului Szacsvay. Acolo unde, nu numai pentru că este an electoral, vor veni și reprezentanți ai partidelor politice românești, respectiv, conform tradiției, majoritatea șefilor de instituții din subordinea Consiliului Local Oradea și a Consiliului Județean Bihor. De asemenea, înainte de spectacolul festiv de la Teatrul Szigligeti, se va organiza din nou marșul cu torțe, condus de husari.
mart. 15, 2024 0
mart. 15, 2018 0
mart. 14, 2017 0
mart. 10, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0