Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
iun. 27, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 324 vizualizari
Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președinte al Ecolect Bihor, și Horea Abrudan, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, au desemnat miercuri, 26 iunie, prin tragere la sorți, cei 252 de elevi câștigători ai concursului ,,EcoProvocarea” din cadrul campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, ediția a IV-a, 2024.
Extragerea a avut loc în direct, pe pagina de Facebook a Ecolect Bihor: https://www.facebook.com/ecolectgroup/videos/1624130178129325.
Peste 13.000 de elevi s-au înscris în concurs. Județul Bihor este împărțit în șapte zone* din punct de vedere al serviciului de salubrizare. Au fost extrași 36 de câștigători din fiecare zonă. Fiecare elev va fi premiat cu un voucher în valoare de 500 de lei, de la Decathlon, în cadrul unei festivități ce va fi organizată luni, 1 iulie.
Concursul „EcoProvocarea” s-a desfășurat în perioada 1 – 31 mai 2024 și s-a adresat elevilor înscriși în clasele I – XII în școlile din toate orașele și comunele din județul Bihor.
Pentru a intra în tragerea la sorți, elevii au avut de îndeplinit mai multe criterii: să fie membri într-un EcoClub (o echipă de elevi voluntari pentru protejarea mediului, constituită la nivelul școlii), să participe la concursul sportiv „Ștafeta Reciclării” organizat la nivelul fiecărei școli, să participe la o acțiune de igienizare, să adopte o zonă pentru protejare și studiere și să completeze o fișă de evaluare a cunoștințelor despre reciclare și protejarea mediului.
Elevii care au câștigat ,,Ștafeta reciclării” din cadrul concursului ,,EcoProvocarea” vor primi, din toamnă, acces la un meci de baschet al echipei CSM Oradea, la fel ca anul trecut.
Desfășurarea concursului și gestionarea EcoClub-urilor au fost posibile datorită implicării cadrelor didactice din fiecare școală. Drept mulțumire, în urma unei sponsorizări oferite de Benvenuti, din cei 756 de profesori implicați, 40 au câștigat, prin tragere la sorți, câte un voucher în valoare de 300 de lei fiecare.
În plus, alți 3 profesori au primit, tot prin tragere la sorți, câte un week-end la munte oferit de Pensiunea Belle-Mont din Remeți, comuna Bulz.
Vă reamintim că în luna mai s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, un proiect al întregii comunități. Organizat de Consiliul Județean Bihor și Ecolect Bihor, proiectul are ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, cultele religioase, Clubul Sportiv Municipal Oradea, ONG-uri de profil, mediul de afaceri local și presa.
La fel ca în anii precedenți, în luna mai au fost organizate două competiții: „Campionatul bihorean al curățeniei”, care se adresează primăriilor din județ, și EcoProvocarea, o competiție pentru elevii din județul Bihor.
Listele cu elevii și profesorii câștigători sunt în documentele excel din email.
* Zona 1A – Municipiul Oradea; Operator de salubrizare: RER VEST S.A.
Zona 1B: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu; Operator de salubrizare: RER VEST S.A.
Zona 2: Aleşd, Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului; Operator de salubrizare: Salubri S.A.
Zona 3: Salonta, Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânnicolau Român; Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
Zona 4: Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş; Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
Zona 5: Marghita, Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara; Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
Zona 6: Săcueni, Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu. Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.
sept. 19, 2024 0
sept. 14, 2024 0
sept. 06, 2024 0
aug. 23, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0