Actualizat octombrie 16th, 2024 1:10 AM
apr. 28, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2809 vizualizari
Lucrările de reabilitare a zidurilor Cetăţii Oradea sunt în curs de execuție, stadiul fizic al acestora fiind în acest moment de circa 57%. De la demararea proiectului, au fost executate lucrări la Curtina nordică (zidul care unește flancurile dintre Bastionul Ciunt și Bastionul Aurit), Bastionul Ciunt, Curtina Vestică (cea dintre Bastionul Ciunt și Bastionul Bethlen) și la Bastionul Bethlen și corpul F.
Proiectul „Reabilitarea, restaurarea și refuncționalizarea zidurilor Cetății Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic Cetatea Oradea – Centru multicultural și multiconfesional european – Etapa III. Consolidarea și restaurarea zidurilor Bastioanelor Ciunt și Bethlen, respectiv a curtinei nordice și vestice” este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, apelul de proiecte POR/2018/5/5.1/7 regiuni/proiecte nefinalizate.
Contractul de lucrări s-a încheiat în 11 iulie 2018, cu asocierea S.C DRUM ASFALT SRL & SC TRAMECO SA & SC LEMACONS SRL.
Valoarea contractului de execuție a fost actualizată în baza O.U.G nr. 114/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2005 privind Codul Fiscal și este de 9.627.871,69 lei (fără TVA).
Termenul pentru execuția lucrărilor este de 30 de luni.
Până la această dată au fost decontate lucrări în proporție de 47%.
Valoarea cheltuielilor solicitate la rambursare în anul 2019 este de 3.273.105,27 lei cu TVA inclus.
Lucrări executate în cadrul proiectului
La Curtina Nordică s-au executat lucrări la zidul dinspre Șanțul Cetăţii, la coronamentul și la zidul interior, spre corpul L, constând în confecționarea și montarea schelei; curățarea zidurilor și coronamentului, desfacerea asizelor degradate (extragere cărămizi rupte sau şubrede); injectări cu var ale fisurilor și crăpăturilor; zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; completări piese lipsă la brâul din piatră, rostuirea zidăriei și a brâului din piatră.
La Bastionul Ciunt, s-au executat lucrări la drumul de rond şi la parapetul drumului de rond în zona nordică a bastionului, respectiv confecţionare și montare schelă; curățare ziduri, coronament și zona drum de rond; desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau şubrede); zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; rostuirea zidăriei; pregătirea stratului suport (agregate şi beton) pentru pavajul din cărămizi dublu presate al drumului de rond; lucrări de terasamente (săpătura mecanică şi manuală).
La Bastionul Bethlen s-au executat lucrări la ziduri (spre Șanțul Cetății), la parapetul drumului de rond și lucrări de sistematizare verticală la platforma bastionului, în vederea amenajării unui parc cu alei și spații verzi.
La zidurile exterioare s-au confecționat și montat schelele; s-au curățat zidurile și coronamentul; s-au desfăcut asize degradate (extragere cărămizi rupte sau şubrede); s-au făcut injectari cu var ale fisurilor și crăpăturilor; completare zidărie de epocă, retesere zidărie; completări piese lipsă la brâul din piatră, completarea elementelor de soclu și a elementelor de colț ale bastionului, rostuirea zidăriei, a brâului, soclului și a elementelor de colț.
La zidurile interioare s-au curățat zidurile, coronamentul și zona drum de rond; s-au desfăcut asizele degradate (extragere cărămizi rupte sau şubrede precum și extragere pietre medievale sculptate în vederea punerii în valoare); zidărie de epocă, completare, retesare zidărie; rostuirea zidăriei; pregătirea coronamentului în vederea placării cu cărămidă dublu presată; placarea drumului de rond cu cărămidă decorativă tip klinker; rostuirea cărămizii decorative; turnarea elementelor de ramforsare ziduri.
La drumul de rond s-au executat săpături pentru coborarea cotei de calcare, s-a pregătit stratul suport (agregate și beton) pentru pavajul din cărămizi dublu presate al drumului de rond; pozare borduri din caramidă tip klinker;
La platforma bastionului s-a lucrat la sistematizare pe verticala si terasamente în vederea profilării viitorului parc, pregătirea infrastructurii gradenelor, aleilor şi scărilor; terasamente la grajdul de lângă cazemata nordică a bastionului în vederea amenajării unei terase; zidărie pentru împrejmuirea terasei, infrastructura și suprastructura viitoarei terase, instalaţii electrice de iluminat şi prize bastion şi terasă; placarea terasei și a zidurilor perimetrale cu cărămidă tip klinker, precum şi rostuirea zidăriei; turnarea treptelor pe platforma bastionului; placarea treptelor cu cărămidă decorativă tip klinker; bordurare alei bastion; placare gradene cu piatră.
La cazemată s-au executat lucrări de săpătură mecanică şi manuală; desfacere asize în vederea realizării trecerii pietonale între cazemată și curtea interioară a bastionului.
La Curtina Vestică s-au executat lucrări înspre incinta cetății, constând în confecţionare și montare schelă; curățare ziduri şi coronament; demolare zidărie modernă, desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau şubrede); zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; rostuirea zidăriei.
La corpul F a fost necesară demolarea parțială a zidurilor existente şi golirea cazematei. Lucrările au continuat cu reparații ziduri, subzidiri la fundații și realizarea structurii de rezistență la subsolul și la parterul corpului F, fundații, stâlpi de susținere, grinzi metalice, centuri, planșeu peste subsol, zidării, zidurile de compartimentare a subsolului (grupuri sanitare), închiderile perimetrale de la parter până la nivel de acoperiș; centuri la nivelul acoperișului, zidărie calcane; execuție șarpantă; contravântuiri șarpantă; tencuieli fațade, placare cu klinker centură pe fațada posterioară.
Au fost realizate de asemenea şi lucrări de canalizare menajera şi instalaţii electrice.
oct. 14, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 08, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 16, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0