Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1747 vizualizari
O nouă verificare a lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor aflate pe teritoriul României s-a lăsat cu notă de trecere. Joi, 19 septembrie, comisia româno-ungară de specialitate a finalizat prima etapă a controlului care a avut drept scop urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate în zona comună de interes şi au vizat cursurile de apă: Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb. Conform celor trasmise de Administrația Bazinală de Apă (ABA)„Crișuri”, pe Crişul Repede, cele mai importante lucrări examinate au fost digurile de apărare din Oradea, iar pe Crişul Negru au fost verificate digurile de apărare de pe tronsonul Zerind-Talpoş şi Zerind- Staţia de Pompare Ant. Comisia s-a ocupat și de acumularea nepermanentă Zerindu Mic, de Canalul Colector în zona podului rutier Oradea-Arad, de Canalul Colector la localitatea Tulca, precum și de Canalul Ant în zona localităţilor Salonta şi Ant, de Staţia de Pompare Ant şi de Canalul Ősirét. A fost în atenție și sistemul de diguri de apărare aflate între frontiera de stat şi podul rutier din localitatea Chişineu Criş. Totodată, la Cantonul din Vărşand s-a verificat şi modul în care sunt înmagazinate materialele de apărare şi dacă acestea sunt în stare bună şi suficiente din punct de vedere cantitativ. Directorul executiv al ABA, Dumitru Voloșeniuc, prevestește încă 3 asemenea controale până la finele lunii octombrie: două pe teritoiul Ungariei şi una pe teritoriul României. În baza „Regulamentului de apărare împotriva inundaţiilor”, intrat în vigoare în 2004, în bazinul hidrografic Crişuri-Körös se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor, în fiecare an.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0