Lucia Varga are misiune în Satu Mare

vargaluciaDacă tot nu mai e parte a unui Guvern, deputatului Lucia Varga i s-a trasat o altă sarcină în PNL. Potrivit presei centrale care citează surse din forul de conducere a liberalilor, bihoreanca (șefă a Organizației de Femei) trebuie să reclădească filiala PNL Satu Mare. Asta după ce fostul lider al filialei, ex-ministrul Ovidiu Silaghi, a făcut tot ce a putut pentru a distruge „casa” sătmăreană a liberalilor virând spre PSD și câștigând un mandat de deputat cu susținere USD. Acum, el face parte din noul partid liberal al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Una peste alta, se pare că șefii centrali ai PNL au încredere în capacitatea organizatorică a Luciei Varga, deoarece parlamentarul ales în Bihor ar fi fost desemnat să preia frâiele la Satu Mare în vederea reclădirii organizației județene.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 1 =