Luceafărul – Damila 1-1

Luceafărul Felix a terminat la egalitate partida susţinută sâmbătă, pe teren propriu cu Damila Măciuca, scor 1-1, ambele goluri fiind marcate din penalty de cei care au obţinut loviturile, N. Roşu respective Voinea.

Damila a avut prima ocazie la şutul lui Popa din afara careului, pe lîngă stâlpul din dreapta. Replica vine în minutul 12: Schwarzkopf şutează de la 20 m, Geantă prinde fără probleme iar în minutul 29 Muntean trimite peste din interiorul careului. La două minute a urmat voleul lui Schwarzkopf, de la 17, metri peste poartă.

Deschiderea de scor s-a produs în minutul min 44. Achim l-a faultat pe Voinea în careu şi acelaşi jucător transformând lovitura de pedeapsă: 0-1.

Partea secundă a debutat cu ocazia aceluiaşi Voinea din 16 metri, Miron reuşind să respingă min 45: Introducerea unui fotbalist de mare valoare, Bundea (nerefăcut complet), s-a văzut imediat iar în minutul 77 Zeno a pasat în adîncime pentru N. Roşu care a fost faultat în careu de Ed. Stoica. Fundaşul a primit cartonaşul roşu iar N. Roşu a transformat lovitura de pedepasă stabilind scorul final: 1-1.

CASETA TEHNICĂ

Luceafărul – Damila 1-1

Au macat:  N. Roşu 77/Voinea 44 pen

Luceafărul:  Miron – D. Munteanu, Mintaş, Letan, Achim – Pocean – Haş (32 C. Roşu), N. Roşu, Schwarzkopf, Blănaru (72 Bundea), – Gh. Popescu. Antrenor: Călin Moldovan

Damila: Geantă – Samson, A. Stoica, Posteucă, Ed. Stoica – Iordache, Lircă,I.Stoica, Codin (64 Geantă) – A. Popa, Voinea. Antrenor: Erik Lincar

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 3 =