Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 11, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1398 vizualizari
Luceafărul Felix a obţinut o remiză albă la Slatina iar trupa lui Călin Moldovan rămâne neînvinsă după ultimele trei etape. Vineri, în prologul etapei a XII-a, Luceafărul a terminat la egalitate, scor 0-0, duelul din deplasare cu FC Olt. Un rezultat merituos realizat în condiţiile în care din lot au lipsit mai mulţi oameni de bază cum ar fi Bundea, Pocian, C. Roşu sau Mihuţ. O remiză care demonstrează că tinerii care au fost utilizaţi (media celor care au jucat fiind de 22 de ani) şi-au făcut datoria. De remarcat debutul lui Ionuţ Pantea (18 ani), junior format la LPS Bihorul, şi prezenţa în premieră pe foaia de joc a lui George Cornea (17 ani) şi el provenit tot de la LPS.
Revenind la joc, acesta a fost în general unui echilibrat, însă cea mai mare ocazie de gol a aparţinut bihorenilor. În minutul 72, Blănaru a pătruns în dribling în careu şi a şutat pe colţul scurt, dar mingea a întâlnit bara şi apoi a trecut prin spatele portarului Boldea.
CASETA TEHNICĂ
FC Olt Slatina – Luceafărul Felix 0-0
FC Olt: Bordea – V. Dima, Cosic, Săndulescu, Giurcă – Vigariu (23 Pribac), Vâlcică, Quist, Bancu – Anghelina (82 Ad. David), Sălăjan (66 Ene). Antrenor: Corneliu Papură
Luceafărul: B. Miron – D. Muntean, Letan, Mintaş, A. Achim – Ov. Ghilea (67 Lupuţ) – Ianc, Haş, Svarczkopf, N. Roşu (58 Blănaru) – Gh. Popescu (86 Pantea). Antrenor: Călin Moldovan
Cartonaşe galbene: Ad. David 89, Quist 90+2 / Ianc 72, Haş 90+1
Arbitri: Dragoş Istrate (Bucureşti) – Călin Cimponeriu (Lugoj), Bogdan Gheorghioiu (Timişoara)
Observatori: Adrian Vidan şi Marian Bucurescu (ambii din Bucureşti).
luceafarulfelix.ro
nov. 09, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 26, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0