Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
mai 26, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 554 vizualizari
Primăria Municipiului Marghita, unul dintre cei șase câștigători ai locului I în cadrul concursului „Campionatul bihorean al curățeniei” – ediția 2021, a investit premiul de 100.000 lei în reabilitarea unui loc de joacă pentru copii.
Situat pe strada Aleea Înfrățirii, parcul are o suprafață de 1324 mp. Prin proiectul de reabilitare s-au efectuat lucrări de amenajare a spațiului, cu elemente decorative (scoarță, pietriș) și plante ornamentale. S-au montat aparate de joacă pentru copii cu vârstă cuprinsă între 1-14 ani: leagăn dublu, carusel, jucărie pe arc, structură agilitate cu circuit aventură exterior, un echipament calistenic și două aparate de fitness exterior pentru adulți și s-au pictat jocuri educative pe asfalt. Ținând cont de siguranța copiilor, spațiul de joacă este prevăzut cu pardoseală elastică în zonele aparatelor.
Pentru a realiza lucrările de reabilitare, Primăria Municipiului Marghita a suplimentat premiul câștigat cu suma de 50.000 lei, astfel valoarea totală fiind 150.000 lei.
6 premii a câte 100 000 de lei
Vă reamintim că în luna Iunie, anul trecut, ADI Ecolect Group a desfășurat campania „Iunie – Luna curățeniei în județul Bihor”. În cadrul acestei campanii a fost organizat concursul „Campionatul bihorean al curățeniei”. Acesta s-a desfășurat în cele șase zone de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID)***. Fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) dintr-o zonă a concurat doar cu celelalte UAT-uri din zona sa. Astfel, au fost decernate 18 premii, câte 3 locuri în fiecare zonă.
În urma concursului, șase primării au câștigat câte 100.000 de lei, marele premiu. Potrivit regulamentului, câștigătorii sunt obligați să folosească banii pentru realizarea unui proiect verde (parc, loc de joacă, loc pentru picnic, teren de sport) care trebuie să fie destinat și copiiilor.
Pe lângă Cociuba Mare, ceilalți câștigători sunt Aleșd și comunele Biharia, Cociuba Mare, Sălacea și Criștioru de Jos.
Luna curățeniei în județul Bihor – ediția 2022, pe final
Ediția de anul acesta a campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group (ADI Ecolect), se desfășoară în luna mai. Campania este spre final, iar rezultaltele vor fi prezentate în luna iunie.
***Zonele de implementare a SMID:
Zona 1B – Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard, Toboliu;
zona 2– oraşul Aleşd şi comunele Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;
zona 3– compusă din oraşul Salonta şi comunele Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;
zona 4– oraşele Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, respectiv comunele Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;
zona 5– oraşul Marghita şi comunele Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;
zona 6- oraşele Săcuieni şi Valea lui Mihai şi comunele Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.
iun. 21, 2024 0
dec. 14, 2023 0
mai 31, 2023 0
mai 12, 2023 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!