Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
iul. 17, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1902 vizualizari
Viceprimarul Ovidiu Mureșan a anunțat azi, 17 iulie, că Municipalitatea s-a înțeles, după „un șir de discuții”, cu conducerea Episcopiei Romano-Catolice de Oradea în privința Liceului „Ady Endre” (foto). Astfel, Primăria va continua să plătească chirie pentru imobilul din zona Moscovei/Republicii, dar una mult diminuată. Potrivit lui Mureșan, proprietarul clădirii a acceptat o scădere cu 40% a sumei pe care administrația locală o plătește lunar. Prin urmare, urmează ca cele două părți să semneze noul contract, pe o perioadă de 5 ani. Noul cuantum al chiriei va intra în vigoare începând cu data de 1 august. Ovidiu Mureșan a declarat că, încă din start, episcopul Bocskei Laszlo s-a arătat deschis și dispus să cadă la învoială cu Primăria, astfel încât ambele părți implicate să fie mulțăumite. Din totalul de 23.000 euro/lună, plătiți de Municipalitate pentru toate unitățile de învățământ care stau în chirie, cea mai mare parte – 8785 euro – este destinată Episcopiei Romano-Catolice (n.b.: cu mențiunea că, potrivit înțelegerilor stipulate în contract, banii merg pe lucrări de întreținere a clădirii în care funcționează și Grădinița „Orsolya”). În opinia viceprimarului Mureșan, era normal să se încerce diminuarea chiriei (în cazul tuturor spațiilor în cauză) în condițiile în care piața imobiliară este în continuare în scădere, reașezarea tarifelor fiind o chestiune de bun simț. „Cei de la Episcopia Romano-Catolică ne-au trimis un răspuns și au acceptat o diminuare a chiriei cu 40%”, a precizat azi Ovidiu Mureșan. În ceea ce privește așternerea pe hârtie a noilor condiții, viceprimarul orădean spune că un contract concret va fi semnat până la sfârșitul lunii iulie, chiria veche urmând să mai fie plătită pentru luna în curs.
Chirii reașezate peste tot
Dar nu doar Liceul „Ady Endre” s-a aflat în centrul discuțiilor pentru diminuarea cuantumurilor achitate de Municipalitate în chip de chirie pentru unități de învățământ. Există 13 asemenea situații, iar în cazul mai multora au fost inițiate asemenea negocieri. De asemenea, reprezentantul Executivului Primăriei Oradea spune că în 4 locații grădinițele/liceul în cauză sunt găzduite gratuit. Este vorba despre Grădinița Waldorf (din Cartierul Luceafărul), pentru care ar trebui ca administrația locală să plătească începând cu această toamnă (după 3 ani de gratuitate), dar acest lucru nu se va întâmpla deoarece copiii de acolo vor fi transferați la noua grădiniță aflată în construcție pe strada Liszt Ferenc din Nufărul. De asemenea, nu se plătește chirie pentru Grădinița nr. 37 de pe str. Nicolae Gane, pentru Liceul Reformat „Lorantffy Zsuzzsanna” de pe str. Andrei Șaguna și nici pentru Grădinița „Szent Laszlo”. Conform celor declarate marți de Ovidiu Mureșan, mai mulți proprietari care găzduiesc școli sau grădinițe în Oradea, au fost de acord și ei cu micșorarea chiriilor după cum urmează: Fundația Caritatea a evreilor (Școala „Nicolae Bălcescu – clasele I-IV) a acceptat o înjumătățire a sumei (de la 3.500 euro/lună), iar firma Perind a fost și ea de acord cu renegocierea, aici Primăria achitând lună de lună 3.846 euro pentru Grădinița nr. 47.
iun. 15, 2017 0
mai 14, 2017 0
mart. 22, 2017 0
feb. 16, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0