Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1840 vizualizari
Recunoscut de către purtători de mesaje de la nivel central (invitaţi la emisiuni televizate) ai PNL ca fiind şi un gest prin care se testează capacitatea de mobilizare a electoratului pentru acţiuni stradale, acţiunea de citire a textului moţiunii de cenzură de azi (20 noiembrie) s-a dezumflat înainte de a începe. Cel puţin în Bihor, unde filiala liberală e condusă de prim-vicepreşedintele pe strategii politice al partidului, primarul Ilie Bolojan. Conform „directivei” de la Bucureşti, transmisă şi presei prin E-mail, programul de azi la filialelor PNL ar fi trebuit să fie după cum urmează: „…Membrii și simpatizanții PNL se vor reuni la sediile județene ale partidului, de unde se vor deplasa spre sediile prefecturilor. Cu acest prilej va fi prezentat public textul moțiunii de cenzură și va fi înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu. La evenimente sunt invitați toți cetățenii nemulțumiți contraperformanța și atitudinea actualei guvernări, precum și reprezentanți ai societății civile și structurilor asociative”.
La ora 17 (cea indicată de la Bucureşti, oră la care textul moţiunii a fost citit în Parlament), la sediul de pe str. Magheru al PNL Bihor aproape că bătea vântul. Sosit la „adresă”, secretarul general al PNL Oradea, Adrian Revnic s-a şi făcut că nu ştie nimic despre vreo posibilă acţiune stradală pro-moţiunea de cenzură citită azi în Parlamentul României. Acum director tehnic la OTL, acesta i-a spus reporterului bihorstiri.ro că a venit la o şedinţă, dar că are de furcă cu o „deraiere de tramvai la Perla”. Deci numai de o eventuală citire în Parcul Traian a moţiunii nu părea că are chef. Preşedintele organizaţiei de Oradea a liberalilor, Florin Birta ne-a spus telefonic că motivul pentru care PNL Bihor nu iese în stradă este că s-a aflat în ultima clipă de porunca de la centru, timpul avut la dispoziţie pentru organizare nepermiţând obţinerea autorizaţiei pentru miting. „Noi nu facem protest neautorizat”, a afirmat Birta.
Intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, moţiunea de cenzură a fost citită în plenul legislativului naţional, culmea, de un fost pesedist: deputatul Dan Vîlceanu. Documentul a avut 148 de semnături de iniţiere de la aleşi PNL, USR şi PMP, de la un parlametnar independent, respectiv de la foştii miniştri Sorin Câmpeanu şi Daniel Constantin.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0