Actualizat noiembrie 25th, 2024 8:28 PM
oct. 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1343 vizualizari
Subiectul preferat al unor politicieni locali, putoarea emanată de ferma de porci din Palota, capătă conotaţii de thriller politic şi administrtaiv. Aflând despre numirea în postul de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor a universitarei Olimpia Mintaş (n.b.: soţia unui marcant membru ALDE, Ioan Mintaş, care este şi prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, respectiv cadr didactic la Facultatea de Protecţia Mediului, unde predă şi soţia sa), deputatul Florica Cherecheş a făcut săpături. Şi chiar dacă nu reclamă o numire politică, liberala nu exclude ca schimbarea şefei de la APM, Adriana Calapod, să aibă legătură cu iminenţa verdictului în privinţa fermei de porci din Sîntandrei. Cea care cauzează disconfortul olfactiv semnalat de nenumărate ori în ultimii ani.
„Din informațiile mele, doamna Mintaș a participat la un concurs la minister în 5 octombrie și a obținut un post de Consilier superior la Agenția Națională de Mediu. Săptămâna asta, lucrurile s-au precipitat, a fost repusă pe fosta poziție, în 24 octombrie, doamna Calapod, a fost vacantat postul de director executiv și apoi a fost detașată în interesul serviciului, la APM Bihor, doamna Mintaș, cu un salariu mult peste nivelul agenției județene, sau al fostului director”, scrie Florica Cherecheş într-o epistolă pe care a trimis-o şi ministruluui Mediului, Graţiela Gavrilescu (ALDE). Potrivit investigaţiei pe care deputatul PNL a făcut-o, Olimpia Mintaş „semnează, din partea firmei proprii Acormed, Raportul de amplasament, piesa de rezistență în obținerea noii autorizații”, document la finalul căreia se menţionează următoarele: „Fluxul tehnologic realizat pe amplasament de către SC Nutripork SRL a condus la concluzia că unitatea îndeplinește și respectă condițiile pentru prevenirea și controlul integrat al poluării datorate activității desfășurate, recomandăm emiterea Autorizației integrate de mediu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale”. Adică, practic, îi pune în cârcă autorizarea fermei.
În opinia lui Cherecheş, şi prin acest document al firmei Olimpiei Mintaş „se ignoră cu bună știință toate reclamațiile cetățenilor din ultimii 10 ani, petițiile online semnate de zeci de mii de orădeni, scăderea prețurilor locuințelor din cele două cartiere puternic afectate, impactul negativ asupra activităților recreative și comerciale din zonă”. Mai mult, acelaşi act ar confirma, potrivit logicii de mai înainte, „zvonurile cum că proprietarul firmei Nutripork își poate rezolva autorizația în condițiile în care le dorește”.
Parlamentarul orădean cere ca ministra Gavrilescu să verifice dacă „Olimpia Mintaș s-ar afla în conflict de interese în momentul în care ar trebui să semneze autorizația de mediu, în calitate de director executiv” al APM Bihor. Florica Cherecheş nu respinge ideea că „tot ce s-a întâmplat cu numirea unui nou director a fost bine regizat și reprezintă interesele unui grup restrâns de oameni”.
Autorizaţia firmei Nutripork expiră în data de 29 octombrie.
foto – groingroin.org
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0