Lecție despre trecutul ascuns al pădurilor, la Universitatea din Oradea. Specialist francez, invitat la o conferință inedită

Un curs aparte, dedicat „arheologiei forestiere”, a avut loc marți, 24 februarie, la Universitatea din Oradea. Invitatul instituției a fost profesorul francez Jerome Buridant, cadru didactic la Universitatea Jules Verne din Amiens, care a susținut conferința „Ecologia istorică a pădurilor din Nordul Franței, o abordare interdisciplinară”.

Evenimentul, organizat la invitația prorectorului Sorin Șipoș, a reunit cadre didactice, cercetători, doctoranzi, istorici și arheologi interesați de noile direcții de cercetare ce îmbină istoria, geografia și științele mediului.

De la arhive medievale la tehnologia LiDAR

Profesorul Jerome Buridant, specialist cu dublă formare în istorie și geografie, a prezentat rezultatele unor cercetări complexe dedicate pădurilor situate la nord de Paris. Demersul său a pornit de la studiul documentelor medievale – cele mai vechi surse despre pădurile regale și nobiliare din zonă datând din anul 1291 – și a continuat cu metode moderne de investigare a terenului.

Prin utilizarea tehnologiei LiDAR, care permite scanarea solului de la înălțime, echipa coordonată de universitarul francez a identificat vestigii ascunse sub vegetație: urme de vile romane, drumuri antice, furnale din secolul al XVI-lea sau foste cuptoare pentru producția de cărbune, active până la începutul secolului trecut.

Cercetările au fost completate de sondaje arheologice și analize de sol, care au scos la iveală fragmente ceramice medievale, amenajări de vânătoare și chiar zone afectate de poluare cu metale în perioada Primului Război Mondial.

Un model de colaborare interdisciplinară

Potrivit organizatorilor, conferința a evidențiat impactul major pe care activitatea umană l-a avut asupra mediului forestier de-a lungul secolelor, dar și modul în care schimbările climatice au influențat evoluția acestor ecosisteme.

Prorectorul Sorin Șipoș a apreciat prezentarea drept un exemplu de cercetare interdisciplinară aplicată, subliniind importanța integrării metodelor moderne în studiile istorice. De altfel, Centrul de Studii Interdisciplinare din cadrul universității orădene urmează să inițieze un parteneriat cu centrul de cercetare EDISAN, coordonat de profesorul francez.

În plus, echipa condusă de Jerome Buridant ar urma să realizeze, la solicitarea autorităților române, o amplă scanare a pădurilor din zona orașului Cisnădie, un proiect care ar putea deschide noi perspective asupra istoriei mediului din România.

Distribuie