
La Universitatea din Oradea va avea loc joi, 2 iulie 2026, lansarea volumului „Adicții – Evaluare și intervenție”, o lucrare dedicată uneia dintre cele mai actuale provocări din domeniul sănătății mintale.
Evenimentul este organizat de Facultatea de Științe Socio-Umane, prin Departamentul de Psihologie, și se va desfășura între orele 12:00 și 14:00, în Aula Magna a universității. Lansarea este deschisă publicului interesat de psihologie, sănătate mintală și intervenții în cazul dependențelor.
Volumul este coordonat de Camelia Maria Dindelegan și reunește contribuțiile mai multor specialiști din domeniu. Lucrarea propune o abordare integrată și multidisciplinară a evaluării și intervenției în adicții, bazată pe dovezi științifice.
„Adicțiile reprezintă o problematică clinică majoră a societății contemporane, cu implicații asupra funcționării psihologice, relaționale și sociale”, a subliniat coordonatoarea volumului.
Cartea se adresează psihologilor clinicieni, psihoterapeuților, specialiștilor în sănătatea mintală, studenților, dar și tuturor celor interesați de înțelegerea mecanismelor dependenței. Volumul include modele de conceptualizare a cazurilor, strategii de intervenție și direcții de prevenire a recăderilor.
Potrivit autorilor, lucrarea se înscrie în linia lucrărilor cu caracter aplicat, care îmbină rigoarea teoretică cu utilitatea practică în domeniul clinic.
La eveniment sunt așteptați cadre didactice, specialiști, practicieni și studenți, dar și membri ai comunității interesați de tema adicțiilor, în cadrul unui dialog profesional pe o temă cu impact social major.




