Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
aug. 26, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Fotbal 0 5081 vizualizari
Așa cum a promis în campania electorală (ca membru al grupului de consilieri locali propuși de PSD Oradea), fostul jucător și ultimul președinte al FC Bihor, Mircea Fodor (foto – arhivă) a readus în „teren” clubul dispărut în urma problemelor financiare cu care fosta conducere a Consiliului Județean nu a putut să se descurce.
Denumit FC Bihor Legenda 1902, noua entitate nu se vrea a fi continuator de facto al fostului club și asta deoarece, spune Fodor, însemnele, culorile, palmaresul și brandul defunctei echipe nu au fost (încă) scoase la vânzare/licitație. Înființarea noului club a fost gândită mai ales pentru ca numele FC Bihor să nu moară, a declarat Mircea Fodor într-o conferință de presă susținută joi, 25 august. Sigla va fi nouă, însă culorile clubului vor fi tot clasicele roșu și albastru.
„Este un club în care politicul nu are acțiuni, nu este asociat și nici nu va fi. Politicul va putea sprijini financiar, conform legii, această asociație sportivă. Este un club în care ne bazăm pe sponsori, pe finanțatori (n.b.: privați) și pe oricine vrea să susțină noul FC Bihor”, a precizat Mircea Fodor. Intenția deloc surprinzătoare a conducerii noului club este de a ajunge cât mai repede în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal. „Vrem să câștigăm Liga a V-a, anul viitor să câștigăm Liga a IV-a, iar în Liga a III-a vom vedea”, a spus președintele noii entități fotbalistice, în speranța că prin performanță se va reuși atragerea de sponsori importanți.
Antrenorul noii echipe este George Zima, un tânăr de 27 de ani cu licență B. Președintele Fodor spune că a optat pentru un „copil” pentru că vrea să acorde încredere tinerilor. Zima are sprijinul necondiționat al conducerii și se speră de la el o frumoasă figură în Liga a V-a. Antrenorul a precizat că aștepta demult o șansă în acest județ după ce s-a dăruit mai mulți ani fotbalului. George Zima se arată încrezător că va putea construi de jos o echipă care să aibă performanțe notabile, noul FC Bihor având nevoie și de susținerea suporterilor. „Vom pune accent pe spectacol, pe marcarea de cât mai multe goluri”, a declarat antrenorul tânăr al roș-albaștrilor resuscitați.
Echipa – lotul este format din 24 de jucători – va evolua, acasă, pe terenul din Episcopia (fostul teren Metalica), fiind, deocamdată, singura posibilitate. Mircea Fodor speră că va putea avea ocazia să aibă la dispoziție și alt stadion (mai bun) dacă vor apărea rezultatele scontate. Membrii fondatori ai FC Bihor Legenda 1902 sunt fiii lui Fodor, Radu și Bogdan, și „un amic bun de-al lor” (Papagiannis Alexandros), a relatat președintele executiv.
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 02, 2025 0
mart. 29, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0