Actualizat decembrie 24th, 2024 7:11 PM
iun. 03, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2513 vizualizari
Miercuri, 3 iunie, cu puțin după ora 9, vicepreședintele CJ Bihor, Kiss Alexandru, și omul de afaceri Beniamin Rus, patronul firmei Selina, au fost aduși de la Arestul IPJ Bihor la Tribunal. Cu cătușe la mâini, cei doi, acuzați de DNA că ar fi săvârșit diverse fapte de corupție începând cu perioada 2003 – 2004, se află la ora publicării în sala de judecată și așteaptă verdictul magistraților orădeni. Procurorii cer arestarea preventivă a ambilor. Destul de zgârciți la vorbă pe traseul de la duba Poliției până în sală, ambii au dat de înțeles că nu pricep pentru ce anume au fost reținuți. Kiss Alexandru s-a arătat nedumerit și în momentul în care jurnaliștii l-au întrebat dacă va colabora cu autoritățile. Liderul UDMR Bihor nu a vrut să spună dacă crede că e vorba despre vreo lucrătură politică. Avocatul lui Kiss, Răzvan Doseanu, a precizat că clientul său va pleda nevinovat. De asemenea, apărătorul vicepreședintelui CJ consideră că e interesant că împotriva denunțătorului (care, spune Doseanu, are probleme cu Justiția, fiind implicat într-un dosar penal) și împotriva celorlalți inculpați din dosarul în care Kiss Alexandru a fost reținut nu au fost luate nici măcar măsuri de genul controlului judiciar.
Vom reveni.
oct. 13, 2022 0
nov. 16, 2021 0
sept. 17, 2021 0
ian. 30, 2019 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!