Juniorii FC Bihor au încheiat sezonul în forță: trei campionate câștigate și event pentru echipa U16

Academia FC Bihor continuă să confirme că reprezintă unul dintre cele mai importante centre de formare a tinerilor fotbaliști din vestul țării. Sezonul competițional 2025-2026 s-a încheiat cu rezultate deosebite pentru grupele de juniori ale clubului orădean, care au dominat competițiile în care au evoluat.

La finalul campionatelor naționale, echipele U19, U17 și U16 au terminat pe primul loc în seriile lor, în timp ce formația U15 a ocupat poziția secundă. În plus, echipa U16 a reușit performanța de a câștiga atât campionatul, cât și Cupa României, realizând eventul la categoria sa de vârstă.

Pentru a marca încheierea unui sezon de succes, FC Bihor a organizat duminică, pe Stadionul Iuliu Bodola, o întâlnire la care au participat jucătorii, antrenorii, părinții și reprezentanții clubului. Tinerii fotbaliști au fost felicitați pentru parcursul avut și au primit diplome de merit în semn de apreciere pentru rezultatele obținute.

Parcurs impresionant pentru toate cele patru echipe

Echipa U19, pregătită de Claudiu Mutu, a dominat Seria 10 a Campionatului Național, pe care a încheiat-o cu 71 de puncte și un golaveraj impresionant, 123-16. În ultima etapă, orădenii au făcut spectacol pe teren propriu și au învins LPS Cluj-Napoca cu un categoric 10-0.

La categoria U17, formația antrenată de Sorin Pop a încheiat sezonul pe primul loc, cu 67 de puncte. Și această echipă și-a încheiat campionatul cu o victorie clară, 6-2 în fața celor de la LPS Cluj-Napoca.

Generația U16, coordonată de Dorin Mihuț, a avut unul dintre cele mai bune parcursuri din țară la nivelul categoriei sale de vârstă. FC Bihor a terminat pe primul loc în Seria 9, cu 65 de puncte și un impresionant golaveraj de 128-15. Mai mult, tinerii fotbaliști orădeni au cucerit și Cupa României, bifând astfel eventul.

Nici echipa U15 nu a fost departe de titlu. Formația pregătită de Cristian Lupuț a încheiat campionatul pe locul secund, cu 57 de puncte și un golaveraj de 128-26, confirmând încă o dată nivelul ridicat al academiei orădene.

Călin Cheregi: „Ne bucurăm de rezultate, dar cel mai important este dezvoltarea jucătorilor”

Coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al FC Bihor, Călin Cheregi, spune că performanțele obținute sunt rezultatul muncii depuse de jucători și antrenori pe parcursul întregului sezon.

„Nu putem ascunde faptul că ne bucurăm de aceste rezultate, pentru că ele reprezintă rodul muncii copiilor și al staff-urilor tehnice. Sunt rezultate importante, însă pentru noi adevărata măsură a activității academiei este dezvoltarea fiecărui jucător în parte și pregătirea lui pentru pasul către fotbalul de performanță”, a declarat Cheregi.

Acesta a evidențiat și potențialul generației U16, despre care spune că poate furniza în viitor jucători pentru echipa de seniori.

„Avem mari speranțe de la această generație. Ne dorim ca în anii următori cât mai mulți dintre acești copii să ajungă să îmbrace tricoul primei echipe și să confirme la nivel superior”, a mai afirmat coordonatorul academiei.

Urmează reorganizarea pentru noul sezon

După finalul competițiilor, juniorii vor intra în vacanță, însă activitatea conducerii academiei continuă. În perioada următoare vor fi stabilite noile grupe de vârstă, structura loturilor și participarea în competițiile sezonului viitor.

O veste importantă pentru club este faptul că echipele U16 și U15 vor evolua în Campionatul Elitelor, competiție rezervată celor mai bune academii din țară.

Rezultatele obținute în sezonul 2025-2026 confirmă că FC Bihor dispune de generații talentate și că investiția în sectorul juvenil începe să producă rezultate tot mai consistente. Pentru clubul orădean, performanțele din acest an reprezintă nu doar o satisfacție de moment, ci și o promisiune pentru viitor.

Distribuie