Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
sept. 08, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 812 vizualizari
Sâmbătă, 7 septembrie, în Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, polițiștii de la prevenire, cei rutieri și specialiști criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor au organizat evenimentul „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început de an școlar?”, pentru creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin informarea părinților și copiilor asupra comportamentelor de risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși cei mici acasă, pe stradă și în trafic.
Prin intermediul unor jocuri și concursuri, adaptate vârstei participanților, polițiștii de la prevenire din Bihor le-au prezentat copiilor măsurile de autoprotecție care trebuie adoptate pentru a nu ajunge în postura de victimă, când se află în colectivități, dar și pe drumul spre școală sau spre casă.
Totodată, polițiștii i-au sfătuit pe copiii și tinerii implicați în activitățile preventive despre felul în care să interacționeze cu persoanele necunoscute, despre anturaj, despre consecințele consumului de substanțe interzise, despre grupul de prieteni, despre bullying și consecințele acestuia, precum și despre cum să acceseze în siguranță internetul și rețelele de socializare.
Comportamentul preventiv în trafic este un alt subiect abordat de polițiștii din Bihor în cadrul acțiunii preventive. În cadrul atelierelor de siguranță rutieră, copiii prezenți în Orășelul Copiilor au învățat de la polițiști principalele reguli de circulație, iar apoi au avut ocazia de a pune în practică ce au învățat, cu sprijinul covorului rutier și a mini indicatoarelor rutiere, sub atenta supraveghere și îndrumare a polițiștilor. Au fost constituite mini patrule rutiere, copiii demonstrând, cu entuziasm, că și-au însușit regulile de circulație și știu să le aplice în mod corect.
La eveniment a fost prezent și Laboratorul mobil de siguranță rutieră, în cadrul căruia copiii au vizionat filme cu mesaje preventive, realizate de polițiștii din Bihor și, de asemenea, au putut experimenta ochelarii care simulează consumul de alcool sau droguri, pentru a conștientiza modul în care afectează simțurile și distorsionează realitatea.
De asemenea, părinții prezenți au primit recomandări utile, pentru a-și feri copiii de potențialele pericole.
Copiii, implicați cu entuziasm în jocurile și concursurile preventive organizate de polițiști, au fost răsplătiți cu premii și legitimații de „Polițist pentru o zi”.
Totodată, în Orășelul Copiilor a fost amenajat un info point, în cadrul căruia polițiștii de prevenire bihoreni alături de partenerii de eveniment au distribuit materiale cu caracter educativ – preventiv și au oferi informații utile prevenirii victimizării minorilor.
Acțiunile preventive, menite să îi pregătească pe cei mici pentru un nou an școlar în siguranță, au continuat în Parcul Libertății din municipiul Oradea.
Polițiștii de la prevenire bihoreni continuă, pe întreg parcursul noului an școlar, acțiunile menite să sporească gradul de informare a copiilor și părinților asupra pericolelor existente în mediile off –line și on – line și a modului în care se pot proteja, pentru a preveni victimizarea.
*
STIMAŢI PĂRINŢI,
Pentru a vă ţine copilul cât mai departe de un comportament deviant, Poliţia vă recomandă:
• Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;
• Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;
• Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;
• Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;
• Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
• Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;
• Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
• Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;
• Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;
• Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;
• Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
• Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
• Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.
POLIŢIA BIHOREANĂ RECOMANDĂ TINERILOR:
• Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
• Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;
• Nu intraţi în anturaje dubioase!
• Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;
• Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii.
RECOMANDĂRI PENTRU A CIRCULA CORECT ŞI ÎN SIGURANŢĂ
PE DRUMURILE PUBLICE
• Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor;
• Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
• Traversaţi numai pe trecerea de pietoni şi numai la culoarea verde a semaforului electric;
• În intersecţiile fară marcaje, traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent că din ambele părţi că nu se apropie niciun vehicul;
• Aşteptaţi sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului numai pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;
• Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe! Folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea casei sau a şcolii.
iul. 27, 2024 0
mai 30, 2024 0
mai 21, 2024 0
ian. 19, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0