![]()
Jucătoarea bihoreană de tenis de câmp Irina Bara (136 WTA) a acces în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal al Australian Open, după victoria din confruntarea 100% românească cu Alexandra Cadanțu.
Bara s-a impus, miercuri, cu 5-7, 6-1, 6-4, în fața Alexandrei Cadanțu (211 WTA). Meciul a durat nu mai puțin de trei ore.
În primul set, Irina Bara a condus cu 5-0, dar a pierdut șase gameuri la rând și s-a văzut condusă la seturi.
După ce în al doilea act Bara s-a impus fără probleme, Cadanțu a condus cu 3-1 în decisiv, dar a fost învinsă în final de compatrioata mai bine clasată.
Pentru un loc pe tabloul principal, Bara va evolua cu Viktoriya Tomova, locul 119 WTA şi cap de serie numărul 5.




