Actualizat noiembrie 5th, 2024 10:02 AM
mai 23, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 2909 vizualizari
Joi dimineața, cu puțin înainte de încheierea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, președintele PSD Bihor, Ioan Mang și Emilian Pavel, candidat la al doilea mandat de europarlamentar de pe o poziție eligibilă, au susținut o conferință de presă la sediul partidului, în care s-au arătat optimiști cu privire la rezultatele pe care le va aduce ziua de duminică.
Liderul social – democraților din Bihor, Ioan Mang s-a declarat mulțumit de activitatea intensă pe care membrii partidului au avut-o în tot județul de la începutul campaniei și până în prezent, aceștia ocupându-se personal de distribuirea materialelor electorale care cuprind realizările PSD atât la nivel central, cât și la nivel local, informații despre activitatea candidatului din Bihor, Emilian Pavel și argumente pentru care cetățenii ar trebui să voteze PSD. Pe de altă parte, reacțiile cetățenilor în cadrul discuțiior avute cu aceștia au fost foarte bune, potrivit celor doi lideri ai Partidului Social Democrat. ,,Am fost primiți foarte bine. Oamenii care până acum au votat cu PSD au declarat că vor face acest lucru în continuare, dar au existat și persoane care au zis că deși nu au votat niciodată până acum cu noi, la aceste alegeri o vor face, pentru că PSD chiar a făcut lucruri pentru ei”, a explicat Mang.
Unul dintre motivele pentru care electoratul ar trebui să voteze lista propusă de Partidul Social Democrat pentru alegerile europarlamentare este acela că ,,PSD se ține de cuvânt”. ,,Am făcut ce am promis aproape în totalitate. Spun aproape pentru că nu s-a încheiat încă perioada de guvernare, mai avem aproape un an și jumătate până la viitoarele alegeri parlamentare. Dar, am realizat în proporție de 72 – 74 % programul de guvernare, urmând să îl finalizăm până la sfârșitul mandatului”, a declarat Mang. Interesul PSD pentru binele cetățenilor se vede și din activitatea Consiliului Județean Bihor, arată politicianul, acolo unde conducerea aparține coaliției PSD – UDMR – ALDE. ,,În luna iunie vom face un bilanț, ca să vedem cât am realizat din ce ne-am propus, însă am realizat foarte multe și sper că până la finalul mandatului vom încheia tot ce ne-am propus în campania electorală din 2016”, a adăugat șeful PSD Bihor.
500 de milioane euro de la Guvernul PSD pentru județul Bihor
Deși PNL folosește în spațiul public mesaje care induc faptul că administrația centrală ar defavoriza județul Bihor, conducerea PSD aduce cifre care infirmă total aceste lucruri. Potrivit liderilor partidului, Guvernul PSD a alocat 500 de milioane euro prin PNDL și CNI pentru proiectele județului Bihor, ,,cea mai mare sumă alocată unui județ”. 850 milioane lei au ajuns în Bihor prin PNDL I, 780 milioane lei prin PNDL II, iar restul au fost alocați prin CNI pentru construcția de blocuri ANL, construcția de locuințe de serviciu, realizarea Sălii Polivalente din Oradea, construcția de cămine culturale în diverse comune bihorene și alte obiective cel puțin la fel de importante.
oct. 16, 2024 0
oct. 13, 2024 0
sept. 11, 2024 0
iul. 30, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 04, 2024 0