Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
dec. 30, 2020 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 3399 vizualizari
În prima conferință de presă susținută de la formarea noului parlament, rezultat în urma alegerilor din 6 decembrie, președintele PSD Bihor, deputatul Ioan Mang, a prezentat bilanțul celor trei parlamentari social democrați în cadrul acestui proces.
Astfel, senatorul Florian Bodog a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din Senat, deputatul Steluța Cătăniciu a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupție și petiții, iar deputatul Ioan Mang a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru industrie și servicii din Camera Deputaților.
Din păcate, spune Ioan Mang, interesul PNL, singurul, a fost acela de a obține funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru Ludovic Orban, organizând toate procedurile pe repede înainte, fapt realizat mult după miezul nopții.
Mai rău, spune Ioan Mang, audierile miniștrilor de a doua zi au fost un spectacol ieftin, programul de guvernare al noului guvern fiind transmis parlamentarilor DUPĂ începerea audierilor!
În cadrul audierilor, miniștrii nu au fost capabili să răspundă la întrebări concrete, înșirând doar măsuri culese din cărți, totul fiind organizat în grabă, prioritățile guvernaților fiind pozele de grup…
PNL Bihor și Ilie Bolojan, spune Ioan Mang, au fost printre pierzătorii grabei organizate de noua majoritate, peneliștii bihoreni nefiind capabili să obțină niciun post de ministru și nici măcar UNUL de președinte de comisie parlamentară, iar prioritățile Bihorului nu se regăsesc în programul de guvernare!
Mang spune când vine vorba despre relația dintre Bolojan și Guvernul Cîțu. „Aș remarca cu tristețe că PNL Bihor, condus de Ilie Bolojan, nu are niciun reprezentant în Guvern. Cu toate reformele date exemplu de la Consiliul Județean, iată că nu a fost capabil să impună niciun om în Guvern și niciun om la conducerea comisiei parlamentare. Acesta este nivelul PNL Bihor”, afirmă Ioan Mang.
În condițiile în care se pune problema ca UDMR să primească funcții importante în județ, prin alianța PNL – UDMR impusă de la Centru, Mang crede că dacă Bolojan va accepta vicepreședinte de la UDMR la Județ, aceasta va reprezenta „sfârșitul carierei sale politice”.
„Cu 90 de oameni, CJ nu poate funcționa. DGASPC este în afara legii. Sunt de acord că sunt prea mulți angajați la un copil, dar trebuie schimbată legea. PNL Bihor poate lua o decizie ca să aibă o trecere mai bună la Ministerul Dezvoltării, să își ia un vicepreședinte UDMR. Rămâne să și accepte, pentru că altfel, pentru orice nu va fi bine la CJ, va cădea în spatele vicepreședintelui UDMR.
Întrebat dacă întrevede posibilitatea unui prefect de la UDMR, Mang a afirmat că prefectul actual, Dumitru Țiplea, ar trebui schimbat, deoarece a făcut politică. „Nu este exclus un prefect UDMR și prefectul probabil că va trebui schimbat, pentru că s-a implicat foarte mult. Nu a invalidat hotărâri ale CJ, inclusiv cele privind distribuirea banilor din primăvară. În schimb, s-a implicat în acțiuni de lobby pentru o anumită firmă privată, dând anumite cărți de vizită ale unui angajat către primari, să colaboreze cu respectivul, dacă au proiecte de la Guvern. Asta nu a făcut-o niciun prefect, până acum. În locul lui Ilie Bolojan, îl schimbam imediat. Îmi doresc un prefect care să nu facă politică, care să fie echidistant față de toți primarii. Poate să fie și PNL”, spune Mang, care afirmă că Ioan Mihaiu a fost cel mai bun prefect de Bihor din ultimii ani.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0