Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 27, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2215 vizualizari
Situație cel puțin interesantă în plenul de azi, 27 februarie, al Consiliului Județean (CJ) Bihor. Aleșii au fost puși să voteze pro sau contra unei hotărâri unilaterale a vicepreședintelui Ioan Mang. Liderul PSD Bihor a decis să nu dea satisfacție noului PNL și să nu se lase schimbat din postul ocupat începând cu vara anului 2012. Așa cum, de altfel, a și promis în conferința de presă din această săptămână.
Înainte de ședința de plen, Mang și-a depus demisia la Secretariatul CJ. În sală, în prezența consilierilor, a președintelui Cornel Popa și a celuilalt vicepreședinte (Kiss Alexandru), respectiv a co-președintelui noului PNL Bihor, senatorul Găvrilă Ghilea, social-democratul a rostit un discurs de adio presărat cu nedumeriri, critici politico-administrative și invocări ale familiei. Printre altele, Ioan Mang a ținut să precizeze că nu înțelege care este motivul dorinței ca PSD să nu mai fie la conducerea CJ, singura explicație pe care o vede fiind dorința imperativă a „cuiva” ca el să nu mai fie vicepreședinte. Referire, probabil, la senatorul Ghilea. Președintele PSD Bihor nu a uitat să reamintească de faptul că, în ciuda lipsei de atribuții delegate oficial de către președintele Popa, s-a implicat în activitatea CJ și s-a ocupat de o serie de proiecte care acum sunt în stadii avansate. În același timp, Mang a tras săgeți și în direcția șefului UDMR Bihor, despre care a spus că nu ar fi ajuns vicepreședinte la județ, în 2012, dacă el nu ar fi intervenit inclusiv la liderii centrali ai USL. Nicio reacție din partea lui Kiss.
În altă ordine de idei, președintele PSD Bihor – care și-a ocupat locul de simplu consilier la masa legislativului județului – a precizat că și-a dat demisia și pentru a-l ajuta pe Ionel Avrigeanu (n.b.: consilierul PDL/PNL care a fost propus pentru a ocupa fotoliul de vicepreședinte în locul lui Mang), respectiv pentru a ocoli un circ generat de eventuala atacare a hotărârii de revocare din funcție (n.b.: inițial, pe ordinea de zi figura revocarea lui Mang din funcție, textul proiectului fiind modificat la începutul ședinței de vineri, în funcție de noua situație). De menționat că Ioan Mang și Ionel Avrigeanu sunt cuscri, iar liderul social-democrat a declarat că, în mod cert, succesorul său în funcția de vicepreședinte „nu ar fi fost înțeles de către ginere (n.b.: fiul lui Mang) și, peste ani, nici de nepoți” pentru „dorința extremă” de a-i lua locul. Nu a fost nicio reacție din partea cuscrului.
Potrivit lui Ioan Mang, decizia politică de scoatere a PSD din conducerea CJ Bihor nu este pe placul tuturor celor din grupul liberal. Șeful social-democraților susține că a fost sunat de mai mulți consilieri din tabăra adversă, care i-ar fi mărturisit că nu sunt de acord cu mișcarea politică de azi. Un motiv în plus pentru ca Ioan Mang să demisioneze, pentru a nu-i pune pe acei oameni să voteze contrar dorinței lor.
Așa că aleșii bihorenilor au fost puși să ia la cunoștință hotărârea de demisie. Și nu oricum, ci prin vot secret. Chiar și așa, deși avem de a face cu un act de voință unilaterală, 8 consilieri nu au fost de acord cu demisia lui Mang. Dar 23 de aleși au votat „Da” și două buletine au fost nule.
Președintele CJ Bihor, Cornel Popa, a fost cel care a avut o reacție la discursul lui Ioan Mang, mulțumindu-i pentru colaborare și pentru eleganța manifestată în ceea ce privește situația. Popa nu s-a dezis de defunctul USL, care a câștigat fără drept de apel alegerile locale din 2012 și a declarat că speră într-o continuare a bunei colaborări cu aleșii social-democrați și cu șeful lor de filială județeană.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0