Întrerupere programată a alimentării cu apă în Oradea, joi 12 martie

Compania de Apă Oradea anunță că joi, 12 martie, între orele 08:00 și 20:00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pentru efectuarea lucrărilor de intercalare a noii rețele de alimentare cu apă, parte a proiectului „CL 4 – Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare în Oradea – ZONA 3”.

Vor fi afectați consumatorii alimentați din Stația Hidrofor 513, de pe străzile: Alexandru Cazaban, Salcâmilor și Ovid Densușianu. De asemenea, este posibil ca și locuitorii de pe străzile Oneștilor și Alexandru Cazaban, deserviți de Stația Hidrofor 510, să fie afectați, iar apa să prezinte turbiditate temporară.

Compania recomandă să fie asigurate rezerve de apă pentru intervalul menționat și, după reluarea furnizării, să fie folosită doar în scopuri menajere până la limpezire completă.

Compania de Apă Oradea mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și colaborare.

Distribuie